Confidenţialitate


Elena Udrea a fost arestată preventiv (AUDIO)


Deputata de opoziție e bănuită de mai multe infracțiuni în dosarul de corupție Microsoft, referitor la distribuirea de programe de calculator în școli.

Avocatul Marius Striblea a precizat, la ieşirea din sala de judecată, că a fost admisă parţial propunerea anchetatorilor, în sensul că judecătorul nu a luat în considerare acuzaţia de spălare de bani.

Judecătorul ÎCCJ a admis cererea de înlocuire a măsurii controlului judiciar, dispus anterior de procurorii DNA în dosarul Microsoft, cu măsura arestului preventiv şi cererea de arestare preventivă a Elenei Udrea pentru acuzaţia privind mita luată de la Dinu Pescariu, acuzaţie formulată de procurori după instituirea controlului judiciar.

Decizia ÎCCJ nu este definitivă şi poate fi contestată la aceeaşi instanţă.

Avocatul Marius Striblea a făcut deja recurs.

Elena Udrea și-a petrecut noaptea de marți spre miercuri în arestul Poliției Capitalei: Camera Deputaților acceptase anterior să-i ridice imunitatea parlamentară.

Potrivit DNA, fostul ministru a primit foloase necuvenite în cuantum de aproximativ 3,6 milioane de euro pentru a-şi folosi influenţa astfel încât plăţile aferente contractului e-România să fie deblocate.

În referatul cu propunerea de arestare se afirmă că ‘este cert că inculpata a primit foloase necuvenite pentru a-şi trafica funcţia şi influența la nivel guvernamental în mod direct şi indirect faţă de cumpărătorii de influenţă, prin intermediul lui Dorin Cocoş, şi a primit foloase necuvenite în cuantum de circa 3.600.000 euro pentru a asigura deblocarea plăţilor aferente contractului e-România şi respectiv o rezolvarea problemelor judiciare ale martorului Pescariu Dinu Mihail’.

Argumentele DNA

Anchetatorii adaugă că Elena Udrea a încălcat una dintre obligaţiile impuse în perioada controlului judiciar, respectiv aceea de a nu comunica cu martorii şi cu alţi participanţi la săvîrşirea faptelor.

‘Faptul că a formulat un denunţ cu privire la fapte de corupţie şi imediat după aceea a făcut publice faptele sesizate (dezbătând şi probele ce ar putea fi administrate), faptul că a încercat să acrediteze ideea că anumiţi participanţi la infracţiune sunt protejaţi de organele de urmărire penală, generând asupra acestora o presiune mediatică şi mai mare, crează suspiciunea rezonabilă că va încerca să realizeze înţelegeri cu părţile, să influenţeze martorii, să determine alte persoane să aibă un astfel de comportament’, subliniază procurorii anticorupţie.

Procurorii dau drept exemplu un interviu în care Elena Udrea a susţinut că nu a ştiut de provenienţa sumelor de bani băgaţi de fostul soţ în firmele de la care încasa dividende, sugerîndu-i acestuia, prin intermediul discuției din media, şi explicaţia pe care ar trebui să o dea: ‘nu poate fi o certitudine că orice nevastă ştie cum îşi face afacerea soţul ei. Trec peste faptul că întâmplător eram o nevastă cu o ocupaţie foarte precisă şi foarte solicitantă’.

Elena Udrea a fost reţinută marți pentru trei fapte de trafic de influență – în legătură cu încheierea și derularea acordului-cadru de licențiere Microsoft din anul 2009, a contractelor subsecvente și a actelor adiționale la acestea, în legătură cu derularea contractului e-România şi în legătură cu o mită de 500.000 de euro din partea lui Dinu Pescariu.


Ultimele stiri
Avarie ELCEN, la CET București Sud: Deficit de apă caldă și căldură în sectoarele 2, 3 și parțial…

Festivalul ”Steaua sus răsare” de la Piatra Neamț continuă tradițiile de iarnă, fiind cel mai longeviv eveniment cultural…

Cod portocaliu de viscol extins: toată țara se află sub atenționări de vreme rea. | AUDIO

Ucraina “nu primește nimic fără aprobarea mea”, avertizează Donald Trump înainte de renegocierile de pace din Florida |…

Atac cibernetic la Complexul Energetic Oltenia: toată infrastructura IT de business a companiei a fost vizată | AUDIO

Copaci căzuți și un autoturism distrus în Sinaia, din cauza condițiilor extreme de pe Valea Prahovei | AUDIO

35 de persoane, evacuate dintr-un bloc din Giurgiu, în urma unui incendiu izbucnit de la o candelă

Două persoane au ajuns la spital cu arsuri grave după o explozie puternică în Onești | AUDIO

Un ofițer, angajat al Școlii de Agenți de Poliție ”Vasile Lascăr” din Câmpina, reținut pentru 24 de ore…

ANM: Cod galben de vânt în cea mai mare parte a Moldovei, în vestul Olteniei şi pe litoral;…