Confidenţialitate


“El Clasico” Federer vs. Nadal în semifinale la Roland Garros


“El Clasico” Federer vs. Nadal în semifinale la Roland Garros

”Super-duel” în semifinale la Roland Garros. Roger Federer și Rafael Nadal se vor confrunta pentru un loc în ultimul act al celui de-al doilea Grand Slam al anului.

Cei mai titrați mari rivali din istoria “sportului alb” se vor întâlni într-un nou “El Clasico” la Roland Garros, sâmbătă după prânz.

Roger Federer, numărul 3 mondial, s-a calificat în semifinale după ce a trecut în 4 seturi: 7-6, 4-6, 7-6, 6-4, de conaționalul său elvețian Stanislas Wawrinka, al 28-lea în ierarhia ATP.

Nadal, al 2-lea în clasamentul profesionist l-a depășit mult mai ușor, cu 6-1, 6-1, 6-3, pe japonezul Kei Nishikori.

Ambele meciuri au fost întrerupte spre final de o furtună și s-au reluat după circa o oră.

Federer și Nadal s-au mai confruntat până acum de 38 de ori, spaniolul având cele mai multe victorii: 23.

Rafa Nadal este considerat cel mai bun jucător pe zgură din istorie, având 11 trofee la Paris, dintre cele 17 Grand Slam-uri din palmares.

Federer este recordman absolut cu 20 de Grand Slam-uri în vitrină, dar în marea competiție franceză a triumfat o singură dată, în 2009.

La feminin, prima semifinalistă este britanica Johana Konta, care a eliminat-o cu 6-1, 6-4, pe finalista de anul trecut, Sloane Stephens.

Campioana Simona Halep va juca împotriva americancei de 17 ani Amanda Anisimova, miercuri de la ora 15:00.


Ultimele stiri
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează