Confidenţialitate


Edward Sanda își lansează primul album


Edward Sanda își lansează primul album

„Nuanțe de iubire” este titlul primului album pe care Edward Sanda îl va lansa pe 14 septembrie, moment pe care declară că îl trăiește cu multe emoții.

„Am muncit la acest proiect timp de un an și mă bucur atât de mult că am reușit să îl finalizez acum! Fiecare dintre cele 12 piese reprezintă câte o formă, câte o fețetă a iubirii și abia aștept să le descoperiți pe toate”, spune Edward Sanda.

„Albumul va conține 7 piese consacrate și alte 5 nou-nouțe! Pot să vă spun că una dintre ele este realizată în colaborare cu Nicole Cherry, se numește și o vom lansa până la finalul lunii septembrie, cu tot cu videoclip”, adaugă artistul.

Printre acestea se află și piesa cu care Edward trebuia să se lanseze în urmă cu 3 ani, „ Vorbele lor”, dar care în cele din urmă și-a găsit un locul potrivit acum, în „Nuanțe de iubire”.

„Știu că în prezent nu se mai lansează atât de multe albume ca pe vremuri, cu atât mai puțin în această perioadă. Însă cred că acesta a fost cel mai mare vis al meu, încă de când am devenit artist. Să cânt, să compun și să scot și un album. Ce-i drept, a contribuit foarte mult și faptul că mulți oameni mi-au scris și m-au încurajat, astfel încât acest lucru m-a motivat și mai mult să lucrez”, încheie Edward Sanda.


Ultimele stiri
Nu este o problemă în privința stocurilor de medicamente, dă asigurări ministrul Sănătății: „„Cer apel la calm din…

Atenție la medicamentele vândute online: jumătate dintre acestea sunt false și pot afecta sănătatea, avertizează Organizația de Sterilizare…

Primarul general Ciprian Ciucu vrea comasarea unor instituții într-o singură structură care „să pună spațiul public la punct”.…

Galați: Jaf la Primăria din comuna Ivești. Hoții au tăiat cabluri, au distrus sistemul de supraveghere și au…

CCR a respins sesizările AUR cu privire la bugetul de stat pentru 2026 și bugetul asigurărilor sociale de…

Sondaj: Peste 40% dintre cetățenii Republicii Moldova ar vota pentru unirea cu România. Procentul celor care își exprimă…

Un serial nou „Harry Potter” va fi lansat de Crăciun pe HBO Max. Platforma descrie serialul ca fiind…

DEȘTEPTAREA: Adio, economisire clasică! Ce este „Soft Saving”, noul trend care îi face pe tineri să renunțe la…

Percheziții de amploare în Brașov și Mureș. Mai multe persoane, suspectate de furt de motorină de pe un…

Donald Trump afirmă că negocierile cu Iranul continuă, dar Casa Albă avertizează că va „dezlănțui infernul” dacă discuțiile…