Confidenţialitate


DSP Arad nu mai face față amenzilor pe care le emite pentru cei care nu completează formularele de intrare în țară | AUDIO


DSP Arad nu mai face față amenzilor pe care le emite pentru cei care nu completează formularele de intrare în țară | AUDIO

Direcţia de Sănătate Publică Arad apelează la voluntari pentru a putea face faţă numărului mare de amenzi pe care trebuie să le emită pe numele celor care nu au completat la frontieră formularul digital.

Pana în acest moment s-au dat peste 1.700 de sancţiuni. Și asta doar arădenilor. Chiar dacă prin punctele de trecere a frontierei din județul Arad au trecut câteva zeci de mii de oameni, cei care nu au completat formulare nici la 24 de ore de la intrarea în țară sunt amendați de către Direcțiile de Sănătate Publică din județele în care își au domicillile din buletine.

După ce în lunile trecute Direcţia de Sănătate Publică Arad a mai apelat la voluntari pentru a putea face la timp anchetele epidemiologice sau pentru a introduce datele legate de pandemie în platforma naţională, acum cere sprijin pentru a putea aplica amenzi.

Șeful DSP Arad, dr. Horea Timiș: „Suntem nevoiţi să apelăm la voluntari, doar că de această dată nu are legătură cu introducerea de pozitivi din valul cinci, ci este vorba de volumul de muncă ridicat pentru a emite amenzile pentru necompletarea formularului digital de intrare în România. Am emis până acum 1.745 de amenzi doar pentru judeţul Arad, fiecare de 3.000 de lei, cu posibilitatea de a se plăti jumătate din suma minimă în termenul legal de 15 zile, adică 1.000 de lei. Este o problemă serioasă, unii au încasat mai multe amenzi pentru că au avut drumuri repetate în Ungaria sau în diferite ţări şi nu au completat formularul obligatoriu când au revenit în ţară.”

Conform legii, în vederea identificării contacţilor unei persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2 şi pentru prevenirea expunerii persoanelor la COVID-19, cu cel mult 24 de ore înainte de intrarea pe teritoriul României sau maximum 24 de ore după intrare toate persoanele au obligaţia de a completa formularul digital.

Astfel, chiar dacă oamenilor li se permite intrarea în România, situația lor este urmărită din sistemul de date în continuare.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Autor: Ciprian Boițiu

Citește și: Ungaria reduce preţurile pentru mai multe alimente de bază, în încercarea de a combate inflaţia


Ultimele stiri
„The book was better”: de ce avem impresia că adaptarea cinematografică nu se compară cu lectura?

Când pasiunea devine venit: trebuie să ne transformăm hobby-urile în surse de venit?

De ce ascultăm aceeași melodie de zeci de ori, până când nu o mai suportăm?

7000 de lei amendă pentru echipajul de ambulanță din Bacău care a oprit să cumpere pepeni, în timp…

România evită retrogradarea, potrivit evaluărilor agenției Moody’s| Adrian Negrescu: ,,Suntem la un pas de retrogradare în următoarele 18-20…

O dronă a explodat în Bulgaria, la 100 de metri de granița cu România| MApN: radarele nu au…

Unde dispar vrăbiile din orașe?

Agenția de evaluare financiară Moody`s a menținut ratingul României la „Baa3”, cu perspectivă negativă. Țara noastră a evitat…

Acvila imperială Feliks, eliberată în natură după ce a fost salvată din mâinile traficanților și repatriată în Serbia

Transelectrica poate limita consumul de energie al marilor consumatori, dacă apare un deficit în sistem. Guvernul a adoptat…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează