Confidenţialitate


Două surori – salvate de la înec după ce oamenii de pe plajă au format un lanţ uman


Două surori – salvate de la înec după ce oamenii de pe plajă au format un lanţ uman

Două surori au fost salvate de la înec, miercuri, în staţiunea Eforie Nord, după ce au intrat în apă şi nu mai puteau ajunge la mal deoarece valurile erau înalte şi curenţii puternici, ele fiind scoase din apă cu ajutorul salvamarilor, dar şi al celorlalte persoane de pe plajă care au intrat în apă, formând un lanţ uman pentru a le aduce pe cele două fete la ţărm.

Potrivit salvamarilor, un bărbat era miercuri la plajă cu cele două fete ale sale, iar la un moment dat au intrat în apă şi din cauza valurilor mari tinerele nu mai puteau să iasă.

Tatăl fetelor a reuşit să ajungă la ţărm şi a cerut ajutorul oamenilor aflaţi pe plajă şi al salvamarilor.

Zeci de oameni au format un lanţ uman şi au intrat în apă pentru a le salva pe cele două fete, iar împreună cu salvamarii au reuşit să le aducă la ţărm.

Cadrele medicale le-au acordat îngrijiri medicale, spunând că fetele, în vârstă de 15 şi 16 ani, erau foarte speriate de experienţa prin care au trecut.

Salvamarii au arborat, miercuri, la Eforie Nord, steagul roşu, care interzice înotul din cauza valurilor mari şi a curenţilor puternici. De altfel, în prima parte a zilei de miercuri, pe litoral vremea a fost înnorată şi a bătut vântul.

https://www.facebook.com/EforieOnline/videos/872989266208873/


Ultimele stiri
Captură importantă la granița României. Polițiștii au descoperit peste o sută de arme într-un camion oprit la punctul…

Premiile Zmeura de Aur 2026: Filmul „War of the Worlds” a obținut cele mai multe „distincții” , inclusiv…

Ministrul Energiei propune declararea unei situații de criză pe piața petrolieră și introducerea temporară a unui preț maximal…

Site-urile web ale Ministerului Afacerilor Externe au fost atacate de hackeri noaptea trecuta. Au fost vizate platformele de…

Mituri despre alimente și obiceiuri considerate nesănătoase. Dr. Mihaela Bilic: „Pentru cei care iubesc masa de seară, să…

Pantalonii purtați de polițiști se rup des, atrage atenția sindicatul Europol: „Sunt buni doar atunci când nu sunt…

Experții care au verificat containerele în care sunt ținute manuscrisele lui George Enescu recomandă ca acestea să fie…

Ministerul Educației a publicat noul profil al directorilor de școală, inspirat de modelul altor țări. Ce tip de…

Statele Unite confirmă moartea tuturor celor șase militari americani care se aflau într-un avion de realimentare, prăbușit în…

Bihor: Angajări în schimbul mitei la două spitale publice din Oradea. Un asistent medical pretindea de la candidați…