Confidenţialitate


Două femei au câștigat la CEDO un proces cu statul român, după ce au fost obligate să se pensioneze la 60 de ani


Două femei au câștigat la CEDO un proces cu statul român, după ce au fost obligate să se pensioneze la 60 de ani

Statul român trebuie să plătească despăgubiri pentru două reclamante cărora le-au fost încălcate drepturile privind vârsta de pensionare. CEDO a stabilit că România a încălcat articolul Convenţiei europene a drepturilor omului care interzice discriminarea.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a fost sesizată în 2018 şi 2020 de către cele două femei, functionar public, care au fost obligate să plece din posturi la vârsta de 60 de ani, deși ele voiau să muncească în continuare.

În acea perioadă vârsta de pensionare a funcţionarilor publici era de 65 de ani pentru bărbați și de 60 de ani pentru femei. Ulterior, legislația a fost modificată iar vârsta de pensionare a fost egalizată.

„Faptul că reclamantelor nu li s-a permis să muncească până când ar fi atins vârsta de pensionare stabilită pentru bărbaţi a fost considerat discriminare pe bază de sex”, a decis instanța Consiliului Europei.

Ca urmare, statul român a fost condamnat să plătească despăgubiri de 7.500 de euro unei reclamante şi de 1.600 în cazul celeilalte.

Foto: Shutterstock

Citește și: România, condamnată la CEDO în contextul restituirii bunurilor naționalizate de fostul regim comunist | AUDIO


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu