Confidenţialitate


Dosarul „Spiru Haret”: Pentru diplome erau oferite ceasuri, bani sau bidoane de vin și țuică


Dosarul „Spiru Haret”: Pentru diplome erau oferite ceasuri, bani sau bidoane de vin și țuică

Conducerea universităţii „Spiru Haret” ar fi facilitat obţinerea de diplome şi promovarea examenelor în schimbul unor sume de bani, ceasuri de lux şi chiar bidoane de 5 litri de vin și țuică, scoate la iveală referatul procurorilor anti-mafia.

Prorectorul Universităţii private a fost reţinut de DIICOT, în dosarul în care s-au făcut 76 de percheziţii, alături de cadrul universitar alte cinci persoane fiind reţinute.

Activitate infracţională din cadrul universității “Spiru Haret” ar fi fost condusă de unul dintre cei şase prorectori ai universităţii, Eduard Ionescu. El ar fi primit sume de bani între câteva sute şi câteva mii de euro (convorbirile interceptate confirmă şi sume de 2.000 de euro primite de la un singur student), dar şi telefoane sau ceasuri de lux.

Mai mult, în maşina prorectorului ajungeau, prin “portiera dreapta-spate, bagaje, sacoşe şi bidoane de 5 L”, spun procurorii DIICOT.

Studentii ar fi beneficiat, din partea prorectorului, chiar de procurarea şi întocmirea lucrărilor de licenţă/ disertaţie, documentele fiind furnizat pe e-mail, cu câteva zile, maxim o săptămână, înainte de susţinerea lucrării în faţa comisiei de specialitate.

Ancheta procurorilor a relevat că astfel de practici erau întâlnite încă din 2012 sau chiar mai devreme, existând chiar situaţii când studenţiinici măcar nu au trecut vreodată pe la cursuri şi nu au participat la susţinerea examenelor la materiile şi disciplinele respectivelor facultăţi.


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic, despre suplimentele alimentare: ce trebuie să știe consumatorii

CCR dezbate pe 18 noiembrie sesizarea președintelui Nicușor Dan privind declararea ca municipiu a orașului Voluntari | AUDIO

Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru 24 de ore. Este acuzat că ar fi hărțuit sexual…

Guvernul anunță șapte măsuri pentru prevenirea violenței în școli | AUDIO

Vrancea: Proteste la adăpostul de câini din Suraia, redeschis după neregulile descoperite în iarnă | AUDIO

MyCNPP, aplicația lansată de Casa de Pensii. Pensionarii și persoanele asigurate își pot verifica online datele despre pensie…

Atacul cu drone asupra unei nave în Marea Neagră. Cinci dintre cei nouă marinari salvați, duși la spital.…

CSM, reacție după decizia CEDO privind plata eșalonată a drepturilor salariale ale magistraților | AUDIO

Peste 350 de participanți la a doua ediție a Forumului privind Statul de Drept, organizat la București. Independența…

Președintele ANRE dezminte informațiile conform cărora salariile angajaților ar fi fost majorate: „Niciun salariu din Autoritatea de Reglementare,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează