Confidenţialitate


Dosarul motociclistului lovit de o mașină a Poliției în județul Brașov, preluat de Parchet


Dosarul motociclistului lovit de o mașină a Poliției în județul Brașov, preluat de Parchet

Dosarul accidentului produs în localitatea Fundata în care a fost implicată o maşină de Poliţie aflată în urmărirea unui motociclist care a refuzat să oprească la semnalele agenţilor a fost preluat, marţi de către Parchetul Curţii de Apel pentru ”înlăturarea oricăror suspiciuni de parţialitate”.

Cercetările se efectuează sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Dosarul  accidentului rutier produs în localitatea Fundata, judeţul Braşov, în care au fost implicate o autospecială MAI condusă de un poliţist din Bran şi o motoclicletă a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov.

”Cauza a fost preluată de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Zărneşti pentru înlăturarea oricăror suspiciuni de parţialitate în efectuarea anchetei, având în vedere afirmaţiile făcute în spaţiul public de prim – procurorul acestei unităţi de parchet cu privire la vinovăţia poliţistului implicat în accident“, au anunţat procurorii.

Accidentul s-a produs după o urmărire de peste zece kilometri a doi motociclişti care nu au oprit la semnalele poliţiştilor. Unul dintre ei a fost rănit.

„Din actele de cercetare efectuate până în prezent s-a stabilit că în data de 20 august 2017, în jurul orei 18.00, pe DN 73, pe raza localităţii Fundata, judeţul Braşov, o autospecială Dacia Logan, la volanul căreia se afla un poliţist din cadrul Poliţiei Staţiunii Bran, într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga, a intrat în coliziune cu o motocicletă marca Suzuki, care circula în faţa sa şi în acelaşi sens, provocând căderea motocicletei şi vătămarea corporală a conducătorului acesteia.  Urmărirea penală se efectuează de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov“, se arată în comunicat.

Un motociclist a fost lovit, duminică, de o maşină de Poliţie şi a fost rănit la picior, după ce a fost urmărit zece kilometri de către poliţişti până în localitatea braşoveană Fundata din cauză că a refuzat să oprească la somaţiile acestora.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Zăneşti a deschis un dosar penal în acest caz pentru vătămare corporală din culpă.

Potrivit poliţiştilor, totul a început în staţiunea Bran când doi motociclişti au fost văzuţi de un echipaj de Poliţie după ce au săvârşit mai multe contravenţii.


Ultimele stiri
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează