Confidenţialitate


Dosarul ICA: Dan Voiculescu afla vineri verdictul


Dan Voiculescu şi ceilalţi 10 inculpaţi urmează să afle dacă vor merge sau nu la închisoare.

În acest dosar, președintele fondator al Partidului Conservator a fost judecat pentru spălare de bani. Dan Voiculescu riscă 10 ani de închisoare.

Decizia Curții de Apel București este definitivă.

În ultimul cuvânt dat inculpaţilor în dosarul ICA, doctorul Gheorghe Mencinicopschi a spus că nu vrea ca familia sa să ajungă în stradă, Corneliu Popa a rugat instanţa să ţină cont că are o fetiţă cu probleme de sănătate, iar fostul ministru al Comunicațiilor, Sorin Pantiş, a susţinut că în dosarul judecat nu există prejudiciu.

Rechizitoriul

Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Dan Voiculescu în decembrie 2008.

Rechizitoriul spune că omul de afaceri – în calitate de președinte al PC – a cumpărat un teren de peste 3 hectare și un hectar de construcții cu aproximativ 100 de mii de euro: bunurile aparțineau ICA și se află într-una dintre cele mai scumpe zone rezidențiale din București.

Prețul ar fi fost de 75 de ori mai mic decît cel real.

În octombrie 2008, Ministerul Agriculturii a devenit parte civilă în proces, în încercarea de a recupera prejudiciul de 60 de milioane de euro.

Pe parcursul acestei săptămîni, instituția și-a menținut cererea: ministerul e condus de Daniel Constantin, cel care i-a urmat lui Dan Voiculescu la conducerea PC.

De asemenea, fostul ministru al Comunicațiilor Sorin Pantiș a dezvăluit la ultimele termene că grupul Grivco avea o linie de credit de 40 milioane euro de la banca Raiffeisen, din care se finanțau inclusiv afacerile din mass-media.

Linia de credit era garantată, între altele, cu terenuri și clădiri ale ICA.

Tergiversări

După 2008, Dan Voiculescu a demisionat de două ori din Senat, drept pentru care dosarul s-a mutat de la instanța supremă la Tribunalul București și invers.

Avocații apărării au încercat în numeroase feluri în ultimele zile să suspende procesul ori să-l mute la o altă instanță. Fără succes, însă.

Surse judiciare afirmă că unii avocați ar fi recunoscut că dosarul DNA este unul solid, drept pentru care au invocat în mare parte chestiuni de procedură.

Potrivit rechizitoriului, cei care s-au ocupat de licitație și de actele necesare privatizării erau fie membri ai Partidului Conservator, fie angajați Grivco.

Procurorii spun că Dan Voiculescu a controlat prin interpuși întregul proces de privatizare.

Ei continuă: o versiune contrară ar însemna să admitem că toți cei implicați și-au încălcat atribuțiile ori au acționat în interesul Grivco ‘din considerente telepatice ori din necunoaștere sau prostie’.


Ultimele stiri
Criza petrolului după ce Iranul a închis strâmtoarea Ormuz. Primele efecte ale creșterii coațiilor se văd și în…

Campanie naţională de promovare a vaccinării în perioada martie-aprilie. Părinţii vor fi încurajați să își imunizeze copiii pentru…

DEȘTEPTAREA: Criza parcărilor din România. Topul orașelor cu cele mai mari tarife și cele mai puține locuri de…

Sute de pești morți în râul Bistrița. Reprezentanții Direcției Sanitar-Veterinare au recoltat probe | AUDIO

Alunecare de teren în Slatina. Mai multe familii au fost relocate | AUDIO

Donald Trump a criticat anumite state europene pentru felul în care au acționat în cazul conflictului din Iran:…

Analistul de politică externă Mihai Isac: „Dacă războiul din Iran se va prelungi, baza de la Mihail Kogălniceanu…

Ana Bărbosu a câștigat titlul de Gimnasta Anului 2025 | AUDIO

NATO nu este implicată în atacurile SUA și ale Israelului în Iran, declară Mark Rutte: „Eliminarea capabilităților nucleare,…

Mihai Dimian a depus jurământul de învestitură în funcţia de ministru al Educaţiei | AUDIO