Confidenţialitate


Dosarul de arestare preventivă al primarului din Mărășești, pasat între 3 instanțe până când ordonanța de reținere a expirat | AUDIO


Dosarul de arestare preventivă al primarului din Mărășești, pasat între 3 instanțe până când ordonanța de reținere a expirat | AUDIO

Arestarea preventivă a primarului din Mărășești a fost plimbată la 3 instanțe, care și-au pasat dosarul până ce ordonanța de reținere a acestuia a expirat. Tribunalul Vrancea, Judecătoria Focșani și Curtea de Apel Galați sunt instanțele la care a ajuns dosarul în decurs de nici 24 de ore, dar până la un verdict, primarul, acuzat printre altele de delapidare și constituirea unui grup infracțional organizat, a fost liber să plece acasă.

După o noapte petrecută în arest preventiv, primarul din Mărășești, Valerică Chitic, a fost liber să plece acasă. El a ajuns în fața judecătorului de drepturi și libertăți de la Tribunalul Vrancea, cu propunerea de arestare preventivă, dar acesta a invocat o excepție de necompetență și a declinat dosarul către judecătorie.

Mai exact, judecătorul a considerat că faptele comise de primarul din Mărășești nu intră în competența acestei instanțe. La Judecătoria Focșani, magistrații au venit cu o soluție similară și și-au declinat competența în fața unei instanțe superioare.

Așa că dosarul a ajuns la Curtea de Apel Galați, care a decis că Tribunalul Vrancea e cel care trebuie să se ocupe de acest caz.

Cât timp dosarul s-a plimbat însă de o instanță la alta, ordonanța de reținere a expirat, astfel că primarul a fost eliberat din arestul poliției și a putut pleca acasă.

Procurorii vor ajunge din nou la tribunal, pentru a cere arestarea preventivă a lui Valerică Chitic pentru 30 de zile. Acesta are calitatea de suspect într-un dosar instrumentat de Parchetul Vrancea, fiind acuzat, printre altele, de instigare la abuz în serviciu, delapidare și constituirea unui grup infracțional organizat.

Sursa foto: Unsplash / Tingey Injury Law Firm

Citește și: Craiova: Polițist aflat în concediu de paternitate, prins în timp ce vindea droguri

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu