Confidenţialitate


Craiova: Polițist aflat în concediu de paternitate, prins în timp ce vindea droguri


Craiova: Polițist aflat în concediu de paternitate, prins în timp ce vindea droguri

Un polițist din Craiova ar fi fost prins în timp ce vindea droguri. El a fost reținut de colegii săi. La fel și cumpărătorul. Acesta lucra în cadrul Biroului Rutier și era de ceva timp în concediu de paternitate.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, bărbatul ar fi fost prins în timp ce încerca să vândă 20 de grame de cocaină.

Atât el, cât și cumpărătorul său au fost reținuți. DIICOT a cerut arest preventiv pentru 30 de zile în cazul celor doi, iar Tribunalul Dolj a decis ca atare.

Ambii însă au contestat măsura, iar acum magistrații Curții de Apel sunt așteptați să se pronunțe.

Aceleași surse au precizat că nu ar fi primul polițist din Craiova prins cu droguri.

În martie, un altul, de la Sectia 3 Poliție, ar fi fost reținut alături de doi suspecți.

Anchetatorii nu au comunicat nimic oficial până acum. Nici Inspectoratul Județean de Poliție Dolj nu a avut o reacție cu privire la infracțiunile comise de polițiștii din subordine.


Ultimele stiri
Pedepse mai mari pentru cei care agresează profesorii. Un proiect de lege USR prevede majorarea sancțiunilor cu 25%…

România în Direct. Comasarea comunelor: aveți încredere în reforma PSD? | AUDIO

Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Palatul și Împăratul

Indemnizații de merit pentru fotbaliștii și membrii staffului echipei Steaua 1986, care a câștigat Cupa Campionilor Europeni la…

S-a încheiat greva generală din Spania. Aproape 4 milioane de muncitori au ieșit în stradă. Au fost ciocniri…

Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează