Confidenţialitate


Doi sirieni au încercat să intre ilegal în România, ascunși în saci de plastic | AUDIO


Doi sirieni au încercat să intre ilegal în România, ascunși în saci de plastic | AUDIO

Doi tineri sirieni au încercat să intre ilegal în țară, ascunși în saci de plastic într-un TIR care transporta piese din fier. Pentru unul dintre ei a fost necesară intervenția Ambulanței.

În noaptea de luni spre marți un cetățean turc, conducator  al unui TIR ce transporta piese din fier, s-a prezentat la Vama Giurgiu pentru efectuarea formalităților

În urma controlului efectuat, polițiștii de frontieră au constatat că sigiliul vamal era rupt și lipit, in plus, pe langa marfa declarata, oamenii legii au descoperit, ascunși în saci din plastic, doi tineri sirieni.

Aceștia au fost coborâți din TIR, moment în care unul dintre bărbați și-a pierdut temporar cunoștința. Polițiștii de frontieră i-au acordat primul ajutor.

A fost nevoie si de interventia unui  echipaj al Serviciului de Ambulanță Giurgiu care i-a acordat  ajutor de specialitate, starea acestuia devenind la scurt timp stabilă.

Cei doi sirieni au declarat autorităților că intenționau să ajungă în Suedia si s-au urcat în mijlocul de transport în timp ce se aflau în Bulgaria.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Camelia Sachetti


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu