Confidenţialitate

Doi membri ai trupei Led Zeppelin, acuzaţi că au plagiat celebra piesă ”Stairway to Heaven” – VIDEO

Piesa ”Stairway to Heaven” a trupei Led Zeppelin va face obiectul unei decizii judiciare, iar doi dintre membrii fondatori ai grupului ar putea fi declaraţi ”plagiatori”, într-un proces care va debuta pe 10 mai, informează i24news.tv, citată de News.ro.

Solistul Robert Plant şi chitaristul Jimmy Page din legendarul grup rock Led Zeppelin trebuie să se prezinte în faţa unui juriu american pentru ca acesta să decidă dacă ei ”au furat” sau nu acordurile de început ale celebrului cântec ”Stairway to Heaven” lansat de grupul britanic în 1971.

Printr-o decizie pronunţată vineri, judecătorul federal al districtului Los Angeles, Gary Klausner, a spus că ”Stairway to Heaven” şi cântecul ”Taurus” al grupului Spirit, ce a fost compus în 1968 de Randy California (Randy Craig Wolfe), sunt ”suficient de asemănătoare” pentru a permite unui juriu să stabilească dacă Robert Plant şi Jimmy Page se fac vinovaţi de ”încălcarea drepturilor de autor”.

Faptele datează din 1971, când Led Zeppelin a lansat ”e”, un single care s-a bucurat de un succes răsunător, ale cărui versuri au fost atribuite lui Robert Plant şi Jimmy Page.

Însă grupul Spirit a recunoscut imediat acordurile piesei sale ”Taurus” în celebra parte introductivă a piesei ”Staiway to Heaven”. În 1997, Randy California a acordat un interviu unui jurnalist de la revista Listener în care a spus: ”«Stairway to Heaven» era o copie. Aceşti băieţi au câştigat milioane de dolari, dar nu ne-au mulţumit niciodată”.

În acelaşi an, Randy California a murit înecat, încercând să îşi salveze fiul. În memoria colegului lor decedat şi creator al piesei ”Taurus”, membrii trupei Spirit au cerut formaţiei Led Zeppelin să includă numele acestuia în dreptul autorilor piesei ”Stairway to Heaven”. Grupul britanic a refuzat să dea curs acelei solicitări.

Robert Plant şi Jimmy Page au spus că Randy Craig Wolfe nu a depus nicio cerere pentru recunoaşterea drepturilor de autor şi că acele acorduri de la începutul piesei ”Stairway to Heaven” sunt atât de ”comune”, încât nu ar trebui niciodată să fie protejate prin drepturi de autor.

Cu toate acestea, Gary Klausner a considerat că un juriu ar putea să găsească o similaritate ”substanţială” între primele două minute din ”Stairway to Heaven” şi primele două minute din ”Taurus”, despre care acelaşi judecător a spus că reprezintă ”segmentele cel mai uşor de recunoscut şi cele mai importante” din ambele piese.

”Deşi este adevărat că o progresie cromatică de patru acorduri descrescătoare reprezintă o uzanţă care abundă în industria muzicală, asemănările transcend, aici, această structură de bază”, a adăugat judecătorul Gary Klausner. 

Gary Klausner a precizat, de asemenea, că în caz de victorie, avocaţii lui Wolfe vor putea obţine doar 50% din daunele ce ar putea fi acordate, din cauza unui contract semnat în 1967 de Randy California.

Nu este pentru prima dată când trupa Led Zeppelin a fost acuzată de plagiat. În 1970, Chester Burnett a spus că ”The Lemon Song”, un alt single celebru al trupei britanice, ar fi fost copiat după ”Killing Floor”, unul dintre cântecele sale.

Cântecele ”Whole Lotta Love”, ”Babe I’m Gonna Leave You” şi ”Dazed and Confused” din repertoriul trupei Led Zeppelin au făcut la rândul lor obiectul unor acuzaţii de plagiat, formulate de alţi artişti.

Trupa Led Zeppelin, înfiinţată la Londra, în 1968, i-a avut în componenţă pe chitaristul Jimmy Page, solistul Robert Plant, basistul şi clăparul John Paul Jones şi toboşarul John Bonham. Considerată una dintre cele mai inovatoare şi influente trupe din istoria muzicii rock, Led Zeppelin a vândut aproape 300 de milioane de albume pe plan mondial.

https://www.youtube.com/watch?v=w9TGj2jrJk8

Foto: Led Zeppelin Official/Facebook