Confidenţialitate

Dodon: Pledez pentru relaţii reciproc avantajoase şi cu Estul şi cu Vestul

Preşedintele Republicii Moldova a reacţionat, sâmbătă, față scandalul provocat de o postare acidă a premierului Ion Chicu la adresa europarlamentarului român Siegfried Mureşan, un gest care a atras un şir de reacţii dure oficiale din partea Bucureştiului.

Igor Dodon se declară îngrijorat de încercarea “unora de a deteriora relaţiile externe ale Republicii Moldova” cu unii parteneri, dar aduce critici, la rândul său, declaraţiilor lansate periodic de către europarlamentari la adresa guvernării de la Chişinău, notează Unimedia.

“În ultimele zile au fost făcute mai multe declaraţii care ar putea afecta în mod nejustificat relaţiile bune şi parteneriatul strategic pe care Republica Moldova îl are cu diferiţi parteneri externi şi în special cu România şi Federaţia Rusă. Poziţia mea a rămas neschimbată şi consecventă – pledez pentru o politică externă echilibrată, relaţii reciproc avantajoase şi cu Estul şi cu Vestul, în care pe primul plan este interesul nostru naţional şi bunele relaţii cu partenerii strategici externi”, a scris liderul de la Chișinău Dodon pe pagina sa oficială de Facebook.

Totodată, Igor Dodon critică declaraţiile unor europarlamentari, care în mod intenţionat ar denigra Republica Moldova şi instituţiile sale.

“Constat cu îngrijorare modul provocator în care este denigrată Republica Moldova şi instituţiile sale de către unii europarlamentari, care pe parcursul ultimilor ani par a fi mai degrabă membri ai unor partide de opoziţie din Republica Moldova şi au o abordare partizană în ceea ce priveşte interesul cetăţenilor noştri, una care creează adesea tensiuni şi distorsionează realităţile din ţara noastră”, mai menţionează el în postare.

”Republica Moldova beneficiază de un sprijin generos din partea partenerilor externi, acest lucru s-a văzut şi în timpul crizei pandemice pe care o traversăm, lucru pentru care le suntem deplin recunoscători. Asta este ceea ce cu adevărat rămâne important în relaţia noastră”, a adăugat Igor Dodon.

Şi Partidul Democrat (PD), ce face parte din coaliţia de guvernare de la Chişinău, şi-a exprimat dezacordul faţă de modul “tendenţios şi lipsit de respect” în care europarlamentarul Siegfried Mureşan dă aprecieri guvernelor din Republica Moldova, mai notează Unimedia.info.Formulările categorice privind “eşuarea gestionarii crizei Covid şi eşuarea reformelor” sunt superficiale şi neadevărate, susţin democraţii. PD s-a disociat însă şi de limbajul folosit de către Ion Chicu în postarea sa de pe Facebook.

“Stau şi mă uit eu la băieţaşii ăştia români oploşiţi prin structurile europene, care vin cu “patronajul” peste noi… Rataţi, nimic în viaţă şi în ţară realizat, numai de “adus mingi” buni… Ce-ai făcut june în ţara ta, că geme de cea mai mare corupţie din Europa?”, a scris Ion Chicu, referindu-se la Siegfried Mureşan, care a afirmat că guvernul de la Chişinău a eşuat în gestionarea crizei COVID, precum şi în implementarea reformelor şi doar guvernul Maiei Sandu a înregistrat progrese reale.

Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti a venit la rândul său cu un comunicat de presă în care a condamnat declaraţiile premierului Chicu, iar ambasadorul Republicii Moldova în România a fost convocat pentru explicaţii.

”Faţă de declaraţiile denigratoare la adresa României postate în cursul zilei de astăzi, 22 mai 2020, pe o platformă de socializare, de către Prim-ministrul Republicii Moldova, domnul Ion Chicu, MAE român consideră că acestea sunt complet inacceptabile şi îşi exprimă dezacordul puternic faţă de conţinutul acestora. Declaraţiile Prim-ministrului Ion Chicu sunt cu atât mai inadecvate cu cât, în contextul actual al pandemiei de COVID-19, România a oferit, în mod dezinteresat, un sprijin substanţial Republicii Moldova, demonstrând solidaritate şi fiind astfel alături, în mod concret, de cetăţenii Republicii Moldova într-un moment foarte dificil. MAE apreciază că aceste declaraţii denotă o profundă lipsă de respect la adresa României şi a relaţiei bilaterale privilegiate de Parteneriat Strategic pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova”, se menţionează în comunicatul emis de MAE român.