Confidenţialitate


Starea de alertă se prelungește cu 30 de zile de sâmbătă, 8 ianuarie. Principalele modificări ale Hotărârii CNSU | Document


Masca de protectie

Starea de alertă se prelungește cu încă 30 de zile în România începând cu data de 8 ianuarie 2022, după ce Guvernul a aprobat Hotărârea care cuprinde noile măsuri adoptate miercuri.

Principalele modificări ale Hotărârii CNSU

  • Starea de alertă se prelungește cu 30 de zile;
  • Magazinele și restaurantele rămân deschise până la ora 22:00;
  • Este obligatorie purtarea măștii medicale sau purtarea măștii de tip FFP2 – totuși, fac excepție următoarele categorii:
    • Copiii mai mici de 5 ani
    • Persoanele care sunt singure în birou
    • Prezentatorii TV și invitații acestora, cu condiția ca distanța de trei metri dintre persoane să fie respectată
    • Reprezentanții cultelor religioase, în timpul slujbelor, cu condiția ca distanța de trei metri dintre persoane să fie respectată
    • Cei care vorbesc în spații deschise, cu condiția ca distanța de trei metri dintre persoane să fie respectată
    • Persoanele care fac sport sau persoanele care au activități fizice intense sau în condiții de muncă solicitante (temperatura este ridicată, umiditatea este crescută sau altele)

Participarea la activități și evenimente

  • Menținerea măsurilor în vigoare referitoare la participarea persoanelor la activități până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, în județele/localitățile în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 1/1.000 de locuitori;
  • Participarea persoanelor în limita a 30% din capacitatea maximă a spațiului în județele/localitățile în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mare de 1/1.000 de locuitori.
    • De la această regulă sunt exceptați operatorii economici a căror activitate de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum şi la terase, unde este permisă participarea până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în județele/localitățile în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.
    • Acești operatori economici sunt restricționați la 30% din capacitatea maximă a spaţiului în situația în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori. Aceeași măsură se aplică și în ceea ce privește activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, precum şi la terasele acestora.

Sursa foto: Unsplash / Mika Baumeister

Întregul document poate fi consultat aici.

Citește și: București: Rata de infectare a depășit valoarea de 1 la mia de locuitori

Autor: Carmen Zanfir


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic: Mierea îngrașă la fel ca zahărul. Ce spune despre păstrarea corectă a unor alimente prin…

MApN avertizează asupra unei dezinformări privind încorporarea de urgență a tinerilor în Armată

Eurostat: România, pe primul loc în UE la vacanțele petrecute de cetățeni în propria țară | AUDIO

Administrația Trump impune sancțiuni împotriva Curții Penale Internaționale, instituție unde a lucrat Navi Pillay, câștigătoarea Nobelului pentru Pace.…

Bogdan Peșchir, trimis în judecată pentru presupusa corupere a alegătorilor prin TikTok, înaintea alegerilor prezidențiale din 2024 |…

Belgia: Ciocniri între polițiști și manifestanți la protestele împotriva austerității din Bruxelles | AUDIO

Șantierul Naval Mangalia, cumpărat de compania germană Rheinmetall cu 138 de milioane de euro. Radu Miruță: unitatea va…

Bistrița-Năsăud: Zimbru de aproape 800 de kilograme, găsit mort și decapitat într-o pădure. Poliția a deschis un dosar…

Cele două tablouri furate de la Muzeul Renoir din Cagnes-sur-Mer au fost recuperate la o lună după spargere

Ce spune procurorul general al României despre proiectul dezincriminării deținerii de droguri pentru consum propriu. Cristina Chiriac vorbește…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează