Confidenţialitate


DNA îi urmărește penal pe rectorul și prorectorul Academiei de Poliție


DNA îi urmărește penal pe rectorul și prorectorul Academiei de Poliție

DNA îi urmărește penal pe rectorul și prorectorul Academiei de Poliție.

Adrian Iacob și Petrică Marcoci au fost puși sub control judiciar pentru 60 de zile, în dosarul referitor la amenințările cu moartea primite de ziarista Emilia Șercan. Jurnalista publică de mai mulţi ani anchete potrivit cărora numeroși ofiţeri din sistemul de siguranţă naţională şi-au obţinut doctoratele prin fraude.

Potrivit unui comunicat al DNA, cei doi au convins un polițist, pe Gheorghe Adrian Bărbulescu, să-i trimită mai multe mesaje de amenințare Emiliei Șercan la începutul lui aprilie. Procurorii susțin că prorectorul a conceput planul și că cei doi i-au comunicat polițistului conținutul mesajelor. Adrian Iacob și Petrică Marcoci i-au promis, de altfel, acestuia că îl vor feri de tragerea la răspundere penală. Joi dimineață, procurorii anticorupţie au descins la Academia de Poliţie, unde ar fi  sigilat mai multe birouri, inclusiv pe cel al rectorului.

Luna trecută, procurorii DNA l-au pus sub control judiciar și pe ofiţerul de la Academia de Poliţie care a trimis mesajele de amenințare.


Ultimele stiri
Jurnalistul Ovidiu Vanghele nu va mai fi primit la conferințele de presă de la Cotroceni pe motiv că…

Reacții din rândul magistraților, după ce Nicușor Dan le-a cerut dovezi referitoare la abuzurile din justiție. Aceștia acuză…

Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează