Confidenţialitate


DNA cere redeschiderea dosarului lui Darius Vâlcov în care instanța a stabilit că faptele s-au prescris | AUDIO


DNA cere redeschiderea dosarului lui Darius Vâlcov în care instanța a stabilit că faptele s-au prescris | AUDIO

DNA cere redeschiderea dosarului care îl viza pe Darius Vâlcov și în care instanța a stabilit că faptele s-au prescris. Este unul dintre dosarele de corupție în care a fost condamnat în iulie 2020 la 6 ani și jumătate de închisoare. Și în acest caz, calea extraordinară de atac este posibilă după decizia recentă a Curţii Europene de Justiţie, care a condamnat prescrierile din România. Darius Vâlcov ar urma să fie adus în țară în câteva zile.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Fost ministru al Finanțelor și fost primar la Slatina, Darius Vâlcov fugise în Italia înainte de condamnarea din mai, pentru că nu avea nicio restricție. Instanța Supremă stabilise pentru unul dintre cei mai loiali colaboratori ai lui Liviu Dragnea o pedeapsă definitivă de 6 ani de închisoare în renumitul „dosar al tablourilor”.

Ancheta a scos la iveală că Vâlcov primise peste un milion şi jumătate de euro pentru a semna un contract de infrastructură în Olt și cu o parte din bani a cumpărat peste 120 de lucrări de artă. Într-un final, autorităţile din Italia – unde fugise – au decis definitiv – la începutul săptămânii – să îl extrădeze.

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, spune că e o chestiune de zile până la aducerea lui Darius Vâlcov în țară

„E o problemă de zile, nu mai mult. Cooperarea judiciară în materie penală cu Italia în acest caz a fost foarte bună. Este o chestiune de câteva zile până când, conform procedurii, va fi returnat autorităților din România”, a spus ministrul Justiției – Alina Gorghiu.

Întrebată dacă se știe unde va fi dus Darius Vâlcov, Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a spus că: „Vom comunica toate aceste informații în timp util”.

Sunt proceduri în derulare și în cazul altor fugari celebri

„Tot ce avem pe proceduri în curs, nu epuizate, vom fi activi ca și în acest caz. Avem un ofițer de legătură, un magistrat de legătură în Italia care pe tot ce înseamnă cazuri active se va ocupa și ne va ține la curent”, a mai spus ministrul Justiției.

DNA vrea redeschiderea unui dosar de corupție de care Darius Vâlcov părea că scăpase în martie

Între timp, acasă, DNA dorește redeschiderea unui dosar de corupție de care Darius Vâlcov părea că scăpase în martie. Un dosar de corupție, în care a fost condamnat în iulie 2020 la 6 ani și jumătate de închisoare, dar Curtea de Apel Craiova a decis încetarea procesului în urma unei hotărâri a Curții Constituționale privind prescrierea faptelor.

Numai că, după decizia Curţii Europene de Justiţie care condamnă prescrierile din România, DNA a decis să apeleze la căi extraordinare de atac.

Să mai spunem că și în noiembrie 2021 Darius Vâlcov a mai scăpat de un dosar. Atunci, Curtea de Apel Craiova îl achitase după ce procurorii îl acuzaseră de instigare la dare și luare de mită.

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Citește și: Curtea Supremă de Casație a Italiei a respins recursul lui Darius Vâlcov. Extrădarea în România, decizie definitivă


Ultimele stiri
Sindicatele reclamă că majorarea salariului minim anunțată pentru 2026 „este o aroganță a Guvernului”. Liviu Apostoiu: 10% inflație,…

Cristian Pîrvulescu, despre decizia Coaliției de a crește salariul minim în 2026: „Se vede că șantajul simplu cu…

Salariul minim brut ar urma să crească la 4.325 de lei brut de la 1 iulie 2026 |…

Proiectul „My voice, my choice”, care le va permite femeilor din UE să facă avort gratuit într-un alt…

Piața Victoriei. Cine mai controlează, de fapt, puterea și cât de solidă mai este democrația românească? Invitat este…

Cantităţile de deşeuri cresc cu până la 30% în perioada sărbătorilor de iarnă, arată o analiză | AUDIO

Importurile de gaze rusești vor fi eliminate din UE, până la finalul lui 2027. Noua lege urmează să…

Fake news privind demolarea unor baraje din țară la comanda UE, dezmințit de Apele Române. La ce se…

Fostul ministru PSD al Transporturilor, Răzvan Cuc și omul de afaceri Cătălin Bușe, arestați preventiv pentru 30 de…

Ministrul Economiei contestă amenda pe care i-a dat-o AMEPIP „pe persoană fizică”, după ce a cerut numirea unui…