Confidenţialitate


DNA a inceput urmarirea penala in rem– pentru trafic de influenta, luare si dare de mita si abuz in serviciu – privind achizitia de echipamente informatice in timpul guvernarii Nastase si in timpul guvernarii Tariceanu


‘

‘

‘

În cazul contractului cu EADS, din 2004, privind securizarea frontierei de stat, procurorii verifică date potrivit cărora sume importante de bani ar fi fost obținute ca mită de unii oficiali români. Contractul a fost extins în anul 2009.

‘

Deputatul PSD, Florin Iordache, spune că parlamentarii social-democrați nu au avut informații despe situația din ministere.

‘

‘

‘

Hotărârile de Guvern au fost semnate de foștii miniștri Dan Nica, Mihai Tănăsescu, Remus Pricopie, Varujan Vosganian, potrivit cotidianului ‘Gândul’.

‘

Inițial, Corpul de Control al premierului a sesizat o serie de posibile fapte de corupţie ale foştilor miniştri PDL Daniel Funeriu şi Valerian Vreme – dar procurorii DNA au extins cercetările.

‘


Ultimele stiri
Președintele Nicușor Dan, prezent la Centenarul PNȚ. El susține că este importantă reafirmarea democrației | AUDIO

Pelerinaj la Iași: Peste 20 de mii de credincioși așteaptă să se închine la racla Sfintei Parascheva |…

Negocieri în impas privind viitorul buget al Uniunii Europene: Irlanda propune reduceri. Negociatorul-șef al Parlamentului European pentru bugetul…

Statele Unite vor importa motorină din Rusia. Decizia a fost criticată de președintele ucrainean Volodimir Zelenski | AUDIO

Achiziții de lux din bugetul ANM: sute de mii de lei pe parfumuri, haine și cosmetice. Ministra Mediului…

Brașov: Doi vârstnici dați dispăruți de familie au fost găsiți decedați într-o zonă forestieră | AUDIO

Dr. Mihaela Bilic: Mierea îngrașă la fel ca zahărul. Ce spune despre păstrarea corectă a unor alimente prin…

MApN avertizează asupra unei dezinformări privind încorporarea de urgență a tinerilor în Armată

Eurostat: România, pe primul loc în UE la vacanțele petrecute de cetățeni în propria țară | AUDIO

Administrația Trump impune sancțiuni împotriva Curții Penale Internaționale, instituție unde a lucrat Navi Pillay, câștigătoarea Nobelului pentru Pace.…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează