Confidenţialitate


DIVNA & Dan Puric – o nouă reprezentaţie pe 28 aprilie la Ateneul Român


Două nume de prestigiu, DIVNA LJUBOJEVIC & DAN PURIC, se întâlnesc pentru a celebra prin actul artistic cel mai mare eveniment al Ortodoxiei, Învierea lui Hristos, într-un eveniment de înaltă ţinută, programat pentru Duminica Floriilor, la Ateneul Român.

DIVNA LJUBOJEVIC, supranumită şi vocea îngerilor, este un simbol al Serbiei, ţară în care a cunoscut consacrarea în postura de solist, dirijor şi pedagog, iar ca soprană este apreciată la nivel mondial. Alături de corul Melodi, pe care l-a fondat în 1991 şi care o va însoţi în România Divna abordează un repertoriu de inspiraţie sacră şi spirituală, ce variază de la pasaje din lucrări antice, la compoziţii contemporane.În această formulă Divna a susţinut reprezentaţii în lumea întreagă.

DIVNA este cunoscută în lumea întreagă pentru abordarea muzicală de o puritate desăvârşită, pentru claritatea tonalităţii şi pentru coloratura vocală ieşită din comun.

Cariera DIVNEI este presărată cu elemente notabile: născută în 1970, DIVNA s-a lăsat de mică furată de tainele muziicii sârbeşti, ruseşti şi original bizantine. Şi-a desăvârşit pregătirea la Colegiului de Muzică Mokranjac din Belgrad, devenind apoi licenţiat al Academiei de Muzica din Novi Sad. A dirijat, încă de la vârsta de 18 ani, Corul Mokranjac din Belgrad şi s-a remarcat în postura de cel mai tânăr dirijor al Primei Societăţi Corale – formaţiunea corală cu cea mai îndelungată istorie din spaţiul sârbesc. Divna Ljubojevic este în prezent dirijor al Ansamblului Melodi.

Calităţile vocale deosebite îi permit DIVNEI să îşi asume postura de solist, atât în piese bisericeşti cât şi în pasaje de operă. Iar nu în ultimul rand, artista se remarcă şi ca pedagog, predând solfegiu şi cântare corală în cadrul Academiei de Muzica Amilly din Franţa, Olanda şi Marea Britanie.

La rândul său, DAN PURIC este un nume prestigios al scenei româneşti. Actor şi regizor îndrăgit, DAN PURIC a iniţiat Conferinţele încă din anul 2009, pentru a veni în sprijinul unor demersuri caritabile şi pentru a aduce mai aproape de publicul său morala creştină.

Spectacolele sale, ‘Toujours l’amour’, ‘Made in Romania’, ‘Costumele’ şi ‘Don Quijote’, au fost prezentate în mai multe ţări, iar prezentaţiile de pantomimă au fost transmise de televiziunile BBC, Belfast Royal College, 3 SAT Frankfurt şi RTL Luxemburg.

Biletele pentru reprezentaţia de la ora 16.00, găzduită de Ateneul Român sunt disponibile în toată reţeaua BILETOO. Punctele de vânzare se găsesc la Unirea Shopping Center (parter, intrarea de lângă McDonald’s), Librăriile Adevărul şi Eminescu, magazinele Flanco, Victoria, Muzica, Sala Palatului, Palatul Naţional al Copiilor şi Cinema Patria. Cei ce doresc să comande online, o pot face de pe www.Biletoo.ro. www.blt.ro, www.bilete.ro, www.myticket.ro


Ultimele stiri
Programul Rabla 2026 – condiții similare cu cele din 2025. Se elimină criteriul privind țara de producție a…

Fost polițist din Arad, arestat preventiv după ce s-ar fi dat drept polițist în Bihor. Bărbatul le-ar fi…

Incendii de vegetație în Europa: peste 30 de focare active în Portugalia, Spania, Franța și Grecia. Mii de…

România are cei mai mulți copii din UE care nu sunt cuprinși în educația preșcolară | AUDIO

Summitul NATO de la Ankara. Analistul Ștefan Popescu: Cel mai important obiectiv al României este dialogul cu Turcia,…

De ce s-a surpat o bucată de drum de pe A10, pe tronsonul Sebeș–Turda. CNAIR ia în calcul…

De ce a respins Tribunalul București arestarea celor cinci membri ai familiei Pașca. Motivarea instanței | AUDIO

Tot mai puțini români aleg să călătorească cu trenul. Scădere de 8,8% a numărului de pasageri în primul…

Curtea de Apel Bucureşti anulează decizia lui Bolojan de înfiinţare a Comitetului pentru legile Justiţiei | AUDIO

Brașovul, primul oraș din România care a depus cerere de finanțare pentru un tren metropolitan | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează