Confidenţialitate


Distanțarea pe litoral, în cele mai multe locuri doar pe hârtie


Distanțarea pe litoral, în cele mai multe locuri doar pe hârtie

O vizită prin stațiunile de pe litoralul românesc arată că distanțarea la plajă încă este departe de normele prevăzute de autorități.

Chiar dacă pe faleze sunt din ce în ce mai mulți cei care încep să poarte măștile de protecție, la plajă șezlongurile rămân de multe ori apropiate, iar distanțarea pe nisip lipsește în multe dintre stațiuni.

Noaptea trecută, aproximativ 250 de polițiști, jandarmi, pompieri și reprezentanți ai organelor de control din județul Constanța au verificat cum sunt respectate măsurile de protecție sanitară în principalele zone aglomerate din județ.S-au aplicat 62 de sancțiuni contravenționale, de aproape 150.000 de lei. Dintre acestea, 20 de amenzi au fost pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.

În județul Constanța purtarea măştii în spaţiile deschise, unde nu se poate păstra distanţarea socială, a devenit obligatorie de la 1 august.

Este vorba despre spaţii precum pieţe, oboare, târguri, curţile lăcaşelor de cult, peroanele gărilor, staţiile de autobuz, spații exterioare ale instituțiilor și autorităților publice, delfinariu, precum și în locurile în care se desfășoară spectacole în exterior, dar şi în orice loc unde se formează aglomerări de persoane, în exterior, pe domeniul public și nu se poate respecta distanțarea fizică recomandată de 2 metri. De asemenea, în zonele de promenadă de pe litoral – faleze, piațete, parcuri de distracții și agrement – purtarea măştii este obligatorie în intervalul orar 18:00 – 24:00.

GCS le reaminteşte cetăţenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaţionalizat, începând cu 4 iulie, o linie TELVERDE (0800.800.165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecţie sanitară. Apelurile sunt preluate de un dispecerat în sistem integrat şi repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

Totodată, GCS transmite să se ia în considerare doar informaţiile verificate prin sursele oficiale şi să se apeleze pentru recomandări şi alte informaţii la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgenţă, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetăţenilor, valabilă pentru apelurile naţionale, de luni până vineri, în intervalul orar 8,00 – 20,00.


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO

Ministerul Educației propune modificări în stabilirea numărului de clase pentru anul școlar următor | AUDIO

Microsoft nu a identificat un atac cibernetic după 12 ore de pană globală a serviciilor Outlook și Microsoft…

Ungaria ar putea recupera 10 miliarde de euro din PNRR, după reformele făcute de guvernul Péter Magyar |…

Sabia lui Darth Vader din „Imperiul contraatacă”, vândută pentru aproape cinci milioane de dolari | AUDIO

Locuitorii comunelor care acceptă comasarea ar putea plăti impozite la jumătate timp de doi ani. Anunțul ministrului Dezvoltării…

BNR lansează cinci milioane de monede de 50 de bani dedicate sculptorului Constantin Brâncuși | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează