Confidenţialitate


Bănuit de corupție, directorul Unifarm a fost plasat sub control judiciar | AUDIO


Bănuit de corupție, directorul Unifarm a fost plasat sub control judiciar | AUDIO

Direcția Națională Anticorupție anunță că directorul companiei naționale Unifarm a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.

Ionel Eugen Adrian este bănuit, printre altele, de luare de mită, abuz în serviciu, complicitate la trafic de influență.

Concret, acesta ar fi pretins 760.000 euro unui intermediar ce reprezenta o societate comercială pentru ca Unifarm să atribuie un contract de achiziție a echipamentelor de protecție împotriva infectării cu virusul COVID 19 (250.000 de combinezoane și 3 milioane de măști chirurgicale).

Contractul ar fi fost încheiat cu o firmă privată, în prima jumătate a lunii martie 2020, cu încălcarea dispozițiilor privind achizițiile publice, atât sub aspectul modului în care a fost negociat, cat și a modului în care a fost atribuit, practic fără nicio procedură.

În plus, cele un milion de măști livrate și recepționate în prima tranșă Companiei Naționale Unifarm SA nu erau măști chirurgicale (produse încadrate în categoria dispozitivelor medicale), ci măști de protecție neconforme cu standardele stipulate în contract, practic erau alte tipuri de echipamente de protecție decât cele convenite în contract.

Totodată, din funcția pe care o ocupa, Ionel Eugen Adrian ar fi determinat un funcționar din cadrul CN Unifarm SA să ateste în mod nereal, pe documentele de atribuire aferente contractului, că negocierea s-ar fi efectuat chiar cu reprezentantul legal al firmei private care a livrat echipamentele. În realitate, negocierea s-a realizat între directorul general Ionel Eugen Adrian și intermediar, la un restaurant din municipiul București, unde practic s-a convenit asupra clauzelor contractului și a prețului echipamentelor de protecție

Din totalul echipamentelor conținute în contract a fost livrată și plătită doar o parte, respectiv un milion de măști (care de altfel nu corespundeau specificațiilor tehnice) și 26.000 de combinezoane.

Prin modalitatea descrisă s-ar fi produs un prejudiciu în valoare de 2.380.000 lei în patrimoniul Unifarm, reprezentând contravaloarea măștilor de protecție neconforme cu cele care au constituit obiectul contractului.

Audio Player
EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  • Anca Grădinaru

Ultimele stiri
Concurență mare pentru funcția de director general interimar la Romsilva. 24 de persoane și-au depus candidatura | AUDIO

Pentru magistrați, întâlnirea cu Ilie Bolojan a fost „formală, absolut inutilă”. Procurorul Bogdan Pîrlog: Este o diversiune, un…

Zeci de turiști, depistați cu suspiciuni de cancer de piele în cadrul unei campanii gratuite de prevenție, organizate…

Poliția a descins la vânzătorii ambulanți din Eforie: Preparau produsele lângă scutece folosite | GALERIE FOTO

Călărași: Parchetul General a trimis în judecată opt persoane, acuzate că au înființat o fabrică clandestină de prelucrat…

Trafic blocat pe Varianta Ocolitoare a Brașovului: Trei mașini, implicate într-un accident. O persoană a fost rănită

Golirea Lacului Vidraru, ținta unor fake-news: „Mafia slugarnică de la București a primit ordin de la asasinii UE…

Guvernul propune scăderea cu 30% a salariilor la ASF, ANRE și ANCOM. Noile organigrame cu funcții și praguri…

București: Coșuri de gunoi speciale pentru aruncarea PET-urilor, instalate în parcuri. Cei interesați să recupereze garanţia le pot…

Timișoara: Studenții insistă ca bursele să nu le fie tăiate. Tinerii atrag atenția că banii îi ajută pe…



Abonează-te la notificări
Rămâi la curent cu ultimele știri și când nu ai site-ul deschis!
Acceptă notificările din fereastra ce apare, sau din bara de adresă a browserului tău.