Confidenţialitate


Directorul Termoenergetica: Agentul termic în Bucureşti este cel mai fierbinte subiect în acest moment


Directorul Termoenergetica: Agentul termic în Bucureşti este cel mai fierbinte subiect în acest moment

Directorul Termoenergetica (fosta RADET), Alexandru Burghiu, a declarat în cadrul conferinţei ZF Energie că sistemul RADET este unul care are 4.000 de km şi în care nu s-a investit până când nu au fost avarii.

El a mai spus că falimentul RADET era inevitabil, în condiţiile în care datoria istorică a companiei era de 3,7 miliarde de lei, informează Mediafax.

„Agentul termic în Bucureşti este cel mai fierbinte subiect în acest moment, ca să spun aşa. Constatăm cu toţii şi ştim că este un nivel al serviciilor anormal pentru secolul al XXI-lea, însă, pentru a vedea care sunt metodele de rezolvare a acestui sistem trebuie să vedem care sunt cauzele. Până acum s-a mers pe principiul totul e bine până se întâmplă ceva”, a declarat șeful Termoenergetica.

Alexandru Burghiu a mai spus că sistemul are 4.000 de km şi că din şase centrale termoelectrice (CET-uri) mai funcţionează doar patru şi în aceste condiţii apar avarii în sectoarele 1 şi 2 ale Bucureştiului.

„Vorbim de un sistem de 4.000 de kilometri şi 1.023 de puncte termice. Mai sunt doar patru CET-uri din cele şase proiectate. De aceea se întâmplă foarte multe neplăceri în zonele deficitare, cum ar fi sectorul 1, sectorul 2, zonele Colentina şi Pantelimon, unde ştim cu toţii ce se întâmplă în ultimul timp şi în decursul anilor, că aceasta este o problemă a ultimilor 15 ani.”


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu