Confidenţialitate


Directorul Sucursalei Târgu Mureş a companiei Romgaz şi alte trei persoane din conducere vor fi cercetate sub control judiciar


Directorul Sucursalei Târgu Mureş a companiei Romgaz şi alte trei persoane din conducere vor fi cercetate sub control judiciar

Inițial cei 4 fuseseră reținuți de DNA pentru abuz în serviciu, dar Tribunalul Mureş a respins propunerea procurorilor anticorupţie de arestare preventivă a acestora.

În urmă cu doi ani, aceștia ar fi  încălcat, între altele, legislația din domeniul gazelor naturale și ar fi prejudiciat compania cu 146 de mii de lei.

Procurorii susţin că, în primăvara anului 2014, Avram Pantelimon, alături de Emil Valentin Mincan, Ioan Ștefan și Ioan Tiberiu Olaru, invocând existența unor presupuse defecte și emanații de gaze, au decis ca o lucrare de deviere a unor conducte de aducțiune de la trei sonde să fie realizată din bugetul propriu al societății naționale, deși trebuia executată de către o asociere din care făcea parte și Primăria Târgu Mureș, în condițiile construirii unui cartier de locuințe în oraș.
Prin înregistrarea cheltuielilor nejustificate în contabilitatea SNGN Romgaz – Sucursala Târgu Mureș s-a produs societății un prejudiciu de 146.637 de lei, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit în favoarea asocierii care trebuia să execute lucrarea respectivă.


Ultimele stiri
Amenințare cu bombă într-un tren spre Brașov. Un bărbat a fost amendat cu 4 mii de lei |…

Mihaela Bilic, avertisment de Black Friday: De ce nu ar trebui să cumpărăm alimente doar pentru că sunt…

Tatăl lui Meghan Markle, arestat în SUA pentru deținere de materiale pornografie cu minori, inclusiv fotografii cu el…

Judecătorul Costin Andrei Stancu a demisionat de la conducerea Curții de Apel Pitești, după ce a fost sancționat…

Noi reguli pentru motociclete și mopede, în vigoare din 6 noiembrie. Autoritățile locale, obligate să amenajeze locuri de…

Constanța: Zeci de percheziții în cadrul Operațiunii Jupiter. 15 persoane, între care doi minori, sunt anchetate pentru furt,…

Președinta CCR: „Hotărârea Curții Constituționale a României din decembrie 2024 a atras atenția lumii întregi cu privire la…

Alexandru Nazare cere instituțiilor să reducă cheltuielile și să comaseze agenții: „Nu-mi doresc să fim din nou forțați…

România, pe locul al patrulea în UE la cele mai mici salarii medii anuale. Cât câștigă românii față…

Maramureș: Conflict între doi medici la Spitalul din Borșa: o doctoriță a obținut ordin de protecție împotriva coordonatorului…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează