Confidenţialitate


Din 23 august, nu va decola niciun avion al companiei TAROM, între orele 4:00 şi 7:00, anunță sindicaliștii din cadrul companiei aeriene


Din 23 august, nu va decola niciun avion al companiei TAROM, între orele 4:00 şi 7:00, anunță sindicaliștii din cadrul companiei aeriene

De marţi, 23 august, nu va decola niciun avion al companiei TAROM, între orele 4:00 şi 7:00. Este ziua în care expiră termenul pentru încheierea unui nou contract colectiv de muncă. Negocierile au început în 23 iunie, dar nu s-a ajuns la un acord cu privire la revendicările salariale, anunţă sindicaliştii din cadrul TAROM.

Sindicatul Unit TAROM strânge semnături pentru declanşarea Conflictului de muncă.

“Începând cu 23 august, în semn de protest al piloţilor, membri ai Sindicatului, între orele 4 si 7 nu va decola niciun avion al Companiei TAROM”, se menţionează într-un comunicat.

Calendarul protestelor va începe cu Notificarea angajatorului SC TAROM SA cu privire la organizarea de către Sindicat a unor greve de avertisment, 2 zile săptămânal, cu încetarea lucrului, dar nu mai mult de 2 ore, urmând ca la o dată stabilită de către Sindicat, să urmeze greva generală propriu-zisă.

Reprezentanţii sindicatului susţin că acum conducerea TAROM SA nu a dat curs niciuneia dintre revendicări, cu excepţia creşterii bonului de masă de la 10 la 30 lei.

Sindicalistii susțin că la şedinţa din 16 august, compania a prezentat o ofertă, dar ea a fost considerată inacceptabilă de Comisia de negociere a contractului colectiv de muncă pe motiv că nu acoperă, în unele departamente, nici măcar inflaţia pe anul 2022, de 15%.

Citește și: Ministrul Muncii, la Europa FM: „Salariile tuturor bugetarilor vor crește cu aproape 150 de lei. Criza financiară nu se decontează pe populație”


Ultimele stiri
Galați: Jaf la Primăria din comuna Ivești. Hoții au tăiat cabluri, au distrus sistemul de supraveghere și au…

CCR a respins sesizările AUR cu privire la bugetul de stat pentru 2026 și bugetul asigurărilor sociale de…

Sondaj: Peste 40% dintre cetățenii Republicii Moldova ar vota pentru unirea cu România. Procentul celor care își exprimă…

Un serial nou „Harry Potter” va fi lansat de Crăciun pe HBO Max. Platforma descrie serialul ca fiind…

DEȘTEPTAREA: Adio, economisire clasică! Ce este „Soft Saving”, noul trend care îi face pe tineri să renunțe la…

Percheziții de amploare în Brașov și Mureș. Mai multe persoane, suspectate de furt de motorină de pe un…

Donald Trump afirmă că negocierile cu Iranul continuă, dar Casa Albă avertizează că va „dezlănțui infernul” dacă discuțiile…

Depăşirea neregulamentară, cauza accidentului rutier din Neamț, soldat cu moartea a patru oameni | AUDIO

Ordonanța de urgență privind criza carburanților se află joi pe masa Guvernului, în ciuda unui aviz negativ de…

Tulcea: Resturi de dronă s-au prăbușit azi-noapte în afara zonei locuite a satului Parcheș. Echipe specializate ale MApN…