Confidenţialitate


DIICOT despre traficul de arme prezentat de Sky News: ”Armele nu păreau de război, ci de vânătoare. Nu excludem o tentativă de discreditare”


DIICOT despre traficul de arme prezentat de Sky News: ”Armele nu păreau de război, ci de vânătoare. Nu excludem o tentativă de discreditare”

DIICOT anunță că nu deschide deocamdată dosar penal, după ce televiziunea britanică Sky News a difuzat un reportaj despre un posibil trafic de arme în România.

Jurnaliștii au încercat să afle cât de ușor își pot procura armament din țara noastră.

Șeful DIICOT, Daniel Horodniceanu nu exclude însă o tentativă de discreditare a României. El spune că armele care apar în reportajul jurnaliștilor străini nu păreau de război, ci de vânătoare, iar multe dintre informațiile prezentate de Sky News ar fi greu de crezut.

Jurnaliștii Sky News spun că au negociat luni la rând cu o grupare de traficanți de arme din România și au reușit în cele din urmă să se vadă cu aceștia, într-o zonă izolată

S-au întâlnit cu traficanții pe o șoseau și i-au urmat apoi într-o pădure, unde nu era semnal la telefon. După ce au coborât din autoturism, jurnaliștii au fost percheziționați, iar telefoanele le-au fost încuiate în mașină. Membrii rețelei le-au prezentat apoi mai multe arme, printre care și o pușcă automată AK 47. Ei le-au spus reporterilor britanici că le pot oferi mii de astffel de arme și muniție, toate aduse din Ucraina.

Jurnaliștii străini menționează că traficanții știau că reprezintă o instituție de presă, dar pentru ei nu ar fi contat acest aspect, cât timp jurnaliștii erau dispuși să plătească pentru arme.

Șeful DIICOT spune că a luat legătura cu poliția și cu serviciile de informații, după difuzarea acestui reportaj. Daniel Horodniceanu spune însă informațiile prezentate de Sky News sunt greu de crezut.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Un raport recent realizat de două organizații nonguvernamentale arăta că mai multe țări din estul Europei, inclusiv România ar fi vândut armament unor țări din Orientul Mijlociu. Armele ar fi ajuns inclusiv la grupările terorise implicate în războiul civil din Siria.

 


Ultimele stiri
Mituri despre alimente și obiceiuri considerate nesănătoase. Dr. Mihaela Bilic: „Pentru cei care iubesc masa de seară, să…

Pantalonii purtați de polițiști se rup des, atrage atenția sindicatul Europol: „Sunt buni doar atunci când nu sunt…

Experții care au verificat containerele în care sunt ținute manuscrisele lui George Enescu recomandă ca acestea să fie…

Ministerul Educației a publicat noul profil al directorilor de școală, inspirat de modelul altor țări. Ce tip de…

Statele Unite confirmă moartea tuturor celor șase militari americani care se aflau într-un avion de realimentare, prăbușit în…

Bihor: Angajări în schimbul mitei la două spitale publice din Oradea. Un asistent medical pretindea de la candidați…

Digitalizarea în sistemul public. Președintele Comisiei pentru Comunicații și Tehnologie din Senat susține că statul mai are mult…

Dezbaterea pe bugetul ANCOM. Cheltuieli crescute cu 300%, în locul economiilor cerute de Guvern, reclamă USR. Radu Mihaiu:…

Facturi diminuate pentru Bucureșteni dacă apa caldă și căldura nu se încadrează în paramentrii din contract, prevede un…

București: Accident rutier cu patru mașini, în zona Pod Europa. O femeie și-a pierdut viața