Confidenţialitate


Deținuți politic, decorați de șeful statului


Deținuți politic, decorați de șeful statului

Presedintele Klaus Iohannis a decorat 23 de deţinuţi politic cu Ordinul Naţional “Serviciul Credincios” în grad de Cavaler şi 27 – cu Ordinul Naţional “Pentru Merit” în grad de Cavaler.

Șeful statului le-a spus acestora, între altele, că politicienii care azi se declară victime ale abuzurilor justiţiei şi etalează fără nicio urmă de bun-simţ eticheta de ”condamnaţi” sau ”deţinuţi politic” ar trebui să nu mai întineze memoria dramelor prin care aceştia au trecut cu atâta demnitate.

Amintind şi faptul că anul viitor vom marca 30 de ani de la căderea regimului comunist, presedintele a mentionat ca sustine realizarea unui Muzeu al Comunismului.

Klaus Iohannis a constat blocajul în privinţa investigării crimelor comunismului si a cerut instituţiilor abilitate să acţioneze imediat.

”Nu putem tolera ca cei vinovaţi de crime împotriva umanităţii să doarmă liniştiţi”, a spus şeful statului.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează