Invitați, în această dimineață, la Europa FM, în emisiunea 'Deșteptarea' cu Vlad Petreanu și George Zafiu, Miță de la Bere…
Rolul principal este interpretat de Francisco Alfonsín, un actor spaniol care a jucat atât pe scene din ţara natală, cât…
Invitați în emisiunea Deșteptarea, marți, Miță și Sore au vorbit despre cum s-a născut piesa 'Noapte caldă'.
Fostul director al Bibliotecii Metropolitane, Florinel Rotaru, şi alti 4 subalterni au fost reţinuţi în dosarul privind achiziţia de presupuse…
'Ziua Bunicilor' ar putea fi sărbătorită în prima zi din octombrie, potrivit unei inițiative legislative.'Initiatorii proiectului spun că trebuie făcut…
Pina luni, 22 sept, conducerea companiei si sindicatele vor cauta soluţii astfel încât operarea zborurilor să se facă în condiţii…
3 tone de alimente, apă, pături şi saltele de la Rezervele de Stat au fost transportate în Mehedinţi, pentru sinistraţii…
Comisiile juridică şi de administraţie au aprobat cu 26 de voturi 'pentru' şi 14 voturi 'împotrivă', actul normativ prin care…
Legea privind cartelele PrePay era o lege care nu avea cum să fie declarată constituțională - crede deputatul Varujan Pambuccian.
Decizia a fost luată în urma solicitării procurorului general.
Primarul Constanței Radu Mazăre a reactionat după ce DNA a depus pe numele său o plângere penală pentru că a…