Confidenţialitate


DEȘTEPTAREA: Un bistrițean a încercat să dea examenul pentru permis auto în locul unchiului său


DEȘTEPTAREA:  Un bistrițean a încercat să dea examenul pentru permis auto în locul unchiului său

Un bărbat de 32 de ani din Bistrița a vrut să își ajute unchiul să treacă examenul pentru permis auto și s-a prezentat la test în locul lui. A vrut să profite de faptul că masca e obligatorie în timpul testării. 

Tânărul de 32 de ani s-a blocat, însă, când polițiștii l-au întrebat data nașterii din cartea de identitate, potrivit Știrile Pro TV. Drept urmare, polițiștii, i-au făcut dosar penal atât lui, cât și unchiului.

Unchiul are 44 de ani și a mai tot picat examenul teoretic pentru permis. S-a gândit că o soluție ar fi să îi dea buletinul unui nepot și l-a trimis în locul său la examen.

Dar polițiștii și-au dat seama că persoana din sală nu seamnă nu cea din cartea de identitate. În plus, și nepotul avea permisul suspendat pentru conducere sub influența alcoolului.

Vlad, George și Luca au vorbit despre acest subiect în Deșteptarea.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Puteți reasculta Deșteptarea din secțiunea podcast Europa FM, cu ajutorul aplicației gratuite pentru Android și IOS Europa FM sau direct în Spotify și iTunes.


Ultimele stiri
Sorana Cârstea – campioană la Transylvania Open. Ea a învins-o categoric pe Emma Răducanu

Ministerul Culturii: Zile la rând au fost semnale că se întâmplă ceva cu turnul Bisericii Reformate din Cehu…

S-a stins din viață actrița care a jucat în Arabela, serialul cehoslovac pentru copii, foarte popular în România,…

Mai mulți medici de la Spitalul de Recuperare din Borșa refuză să mai facă gărzi la Urgențe. Invocă…

O nouă formă de înșelăciune este sesizată tot mai des. Escrocii susțin că reprezintă instituții publice | VIDEO

Rețineri în cazul de corupție de la Primăria Sectorului 5. Mai mulți oficiali sunt acuzați de corupție în…

Constanța: Incendiu într-un bloc din Năvodari. Un om a fost găsit decedat | AUDIO

Proiectul de OUG care stabilește excepţiile de la măsura privind neplata primei zile de concediu medical, pus în…

Scădere a traficului de mărfuri în Portul Constanța, comparativ cu anii anteriori. Operatorul portuar Alexandru Arcaș numește printre…

Statele Unite acuză China că a făcut teste nucleare secrete și că ar vrea să fie inclusă într-un…