Confidenţialitate


DEȘTEPTAREA: Taiwanezii, rugați să nu își mai schimbe numele în „Somon” ca să mănânce sushi gratis


DEȘTEPTAREA: Taiwanezii, rugați să nu își mai schimbe numele în „Somon” ca să mănânce sushi gratis

Cetăţenii din Taiwan sunt rugați de autorități să nu-şi mai schimbe numele în “Somon”, după ce zeci de oameni au făcut acest lucru pentru a beneficia de promoția unui restaurant.

Astfel, un lanţ de magazine de sushi a anunţat că orice client ce are în nume și caracterele chinezești pentru somon, “Guy Yu”, va primi gratis, alături de cinci prieteni, oricât sushi poate mânca, scrie The Guardian.

Presa din Taiwan a numit fenomenul “Haosul somonului”, după ce aproape 150 de persoane, majoritatea tinere, au mers la evidenţa populaţiei pentru a-şi schimba numele în mod oficial, mai ales că legea le dă voie să facă acest lucru de trei ori. Ceea ce însemnă că la finalul promoției își pot schimba numele înapoi.

Oficialii statului nu s-au distrat prea mult. „Acest tip de schimbare a numelui nu doar că iroseşte timp, dar mai duce şi la întocmirea de tot felul de documente lipsite de necesitate”, a declarat ministrul adjunct de Interne al Taiwanului, Chen Tsung-yen. 

„Sper că lumea se poate comporta mai raţional în această privinţă”, a adăugat acesta.

Tinerii dornici de sushi gratis nu au ascultat, însă, de rugămințile autorităților.

„Tocmai mi-am schimbat numele în această dimineaţă şi am adăugat „Bao Cheng Guy Yu”. Deja am mâncat sushi în valoare de peste 7,000 de dolari taiwanezi”, a spus un student pe nume Ma. Într-o traducere aproximativă, noul nume al lui Ma înseamnă „Somon Exploziv Atrăgător”.

Alte articole din presa taiwaneză vorbesc despre schimbări de nume precum „Prinţul Somon” ori „Somon Orez Prăjit”. Un alt cetățean a hotărât să se pregătească deja pentru următoarea mare promoție, așa că și-a adaugat la nume 36 de ideograme cu tema fructe de mare, printre care crab, homar și, foarte important, melc abalone, o mare delicatesă în bucătăria asiatică.

Vlad, George și Luca au vorbit despre acest subiect în Deșteptarea. 

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Puteți reasculta Deșteptarea din secțiunea podcast Europa FM, cu ajutorul aplicației gratuite pentru Android și IOS Europa FM sau direct în Spotify și iTunes.


Ultimele stiri
Jurnalistul Ovidiu Vanghele nu va mai fi primit la conferințele de presă de la Cotroceni pe motiv că…

Reacții din rândul magistraților, după ce Nicușor Dan le-a cerut dovezi referitoare la abuzurile din justiție. Aceștia acuză…

Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează