Confidenţialitate


DEȘTEPTAREA: Mâncare sau marijuana, stimulente pentru cei care se vaccinează


DEȘTEPTAREA: Mâncare sau marijuana, stimulente pentru cei care se vaccinează

Primăria din Tel Aviv oferă mâncare pentru a încuraja vaccinarea anti-COVID-19. 

Locuitorii din două zone “roşii” ale oraşului, în care au fost înregistrate rate de infectare ridicate şi o prezenţă scăzută a rezidenţilor în centrele de vaccinare, vor primi alimente în schimbul imunizării împotriva noului coronavirus, scrie Agerpres.

În cartierul Jaffa, unde locuiesc mulţi arabi israelieni, sunt oferite caserole cu humus şi cataif, două preparate tradiţionale din Orientul Mijlociu, iar locuitorii din cartierul învecinat Kiryat Shalom primesc pizza şi cafea.

Proiectul a fost implementat după o iniţiativă similară utilizată în oraşul Bnei Brak, unde oamenilor le-au fost oferite caserole cu cholent, o tocană evreiască tradiţională, în schimbul prezentării la un centru de vaccinare.

În schimb, în Statele Unite, la Washington, americanii care se vaccinează ar putea primi o pungă cu marijuana gratis. Inițiativa aparține unui grup care susține legalizarea drogurilor ușoare, scrie Daily Star.

Reprezentanții asociației spun, însă, că iarba va fi ambalată într-o punguță, pentru că nu ar fi sigur din punct de vedre sanitar să li se ofere un joint gata rulat, arată sursa citată.

Vlad, George și Luca au vorbit despre acest subiect în Deșteptarea.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Puteți reasculta Deșteptarea din secțiunea podcast Europa FM, cu ajutorul aplicației gratuite pentru Android și IOS Europa FM sau direct în Spotify și iTunes.

 


Ultimele stiri
DEȘTEPTAREA: Efectul Zeigarnik – de ce sarcinile neterminate ne bântuie memoria

Mircea Lucescu și Ionuț Radu reacționează după ce naționala de fotbal a ratat calificarea la Cupa Mondială: „Doare…

Donald Trump anunță un gest de bunăvoință al Iranului în negocierile de încheiere a conflictului: acces pentru zece…

Președintele Nicușor Dan, despre Legea femicidului: „O să ne uităm cu atenție; voința noastră este de a limita…

Dâmbovița: Accident rutier în Tărtășești, între un microbuz școlar și un autocamion. Patru minori, transportați la spitale din…

Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…