Confidenţialitate


Deșteptarea: Cercetătorii au aflat răspunsul la întrebarea “Cine a fost primul: oul sau găina?” | VIDEO


Deșteptarea: Cercetătorii au aflat răspunsul la întrebarea “Cine a fost primul: oul sau găina?” | VIDEO

Problema celebră ”cine a fost primul: oul sau găina?” a fost, în sfârșit, lămurită: găina a fost prima. Cercetătorii britanici, împreună cu cei chinezi, ne-au luat această grijă de pe cap.

Astfel, oamenii de știință de la Universitatea Bristol, Anglia, și Nanjing, din China, au descoperit că strămoșii găinii s-ar putea să nu fi depus ouă deloc, așa cum se credea anterior. Adică, acum sute de milioane de ani, găina făcea pui vii.

Profesorul de la Bristol, Michael Benton, a spus: „Putem fi destul de siguri că mulți dintre dinozauri au depus ouă cu coajă tare în timpul evoluției. Cercetarea noastră nu schimbă acest lucru, dar ne schimbă presupunerea că oul cu coajă tare a fost o apariție foarte timpurie”.

Păsările, crocodilii și țestoasele depun ouă atunci când embrionul din interior este încă într-un stadiu incipient de dezvoltare. Crește în afara mamei și eclozează mai târziu. Mamiferele își păstrează embrionii în interior, permițându-le să se dezvolte în interiorul mamei înainte de a se naște vii, potrivit stirileprotv.ro.

Matinalii Vlad, George și Luca au discutat despre acest subiect în Deșteptarea.

Puteți reasculta Deșteptarea din secțiunea podcast Europa FM, cu ajutorul aplicației gratuite pentru Android și IOS Europa FM sau direct în Spotify și iTune.

Foto: Shutterstock


Ultimele stiri
Negocierile pentru formarea Guvernului, în desfășurare. Luca Niculescu: PNL „nu a primit cu deschidere” propunerea PSD. Ilie Bolojan: „Dacă…

„Semaforul” furnizorilor de energie și gaze: ANRE introduce un sistem cu șase culori pentru reclamațiile clienților | AUDIO

Constanța: Control judiciar timp de 60 de zile pentru femeia care ar fi făcut ilegal sute de intervenții chirurgicale…

Rareș Bogdan, după audierea la DNA Iași în dosarul Fănel Bogos: „Din funcția de vicepreședinte al PNL am…

Siegfried Mureșan respinge apelul PSD privind construirea unei majorități: „Nu, mulțumim! PNL este în totală antiteză cu PSD”

După 28 de ani, britanicul care a făcut înconjurul lumii pe jos s-a întors în țara natală după…

Nobel 2026. Premiul pentru Literatură, acordat scriitoarei Anne Carson „pentru opera sa îndrăzneață și inventivă”

Oana Gheorghiu: Antisemitismul rămâne o amenințare. Guvernul rămâne ferm angajat în prevenirea şi combaterea acestuia, a xenofobiei şi…

Arad: Bărbat, cercetat după ce ar fi vândut pe internet lingouri false, prezentate drept aur | AUDIO

Ne vaccinăm toți la fel împotriva gripei? De ce protecția trebuie adaptată după 60 de ani (P)



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează