Confidenţialitate


Despăgubirile pentru seceta din primăvară vor ajunge la fermieri la începutul anului viitor | AUDIO


Despăgubirile pentru seceta din primăvară vor ajunge la fermieri la începutul anului viitor | AUDIO

Ministerul Agriculturii a pregătit actul normativ pentru despăgubirea fermierilor cu culturi de primăvară afectate de secetă.

Urmează ca fermierii să depună solicitările pentru aceste despăgubiri până la finalul anului, iar Ministerul să facă plățile la începutul anului viitor, a anunțat Adrian Oros, ministrul Agriculturii.

Ministrul a precizat că valoarea despăgubirilor depășește un miliard de lei.

„Este vorba de 1,2 milioane hectare, unde vom avea nevoie de peste un miliard de lei. Anul acesta, vom primi toate cererile, iar plata, așa cum am căzut de acord cu fermierii, o s-o facem la începutul anului viitor. Așa cum i-am despăgubit pe cei care au avut culturile înființate în iarnă, trebuie să îi despăgubim și pe cei care au înființat culturile în primăvară.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

De exemplu, culturile de primăvară sunt cele de mazăre, orz, in, lucernă, porumb, soia, floarea-soarelui sau fasole.

Este necesar, însă, ca aceste despăgubiri să fie aprobate și de Comisia Europeană.

Adrian Oros a anunțat că la rectificarea bugetară viitoare, ministerul va primi 1,3 miliarde de lei pentru plățile finale ce țin de campania 2020, la care se adaugă 204 milioane de lei pentru despăgubirile acordate fermierilor cu culturi de toamnă afectate de secetă și 176 de milioane de lei pentru plata ajutorului de stat pentru motorină.

De altfel, APIA a plătit până în prezent 850 de milioane de lei pentru despăgubirea fermierilor ale căror culturi înfiinţate în toamna anului 2019 au fost afectate de secetă.


Ultimele stiri
Ce s-a discutat joi în ședința CSAT. România vrea să intensifice coordonarea cu NATO și cu celelalte state…

Ștefan Avrămescu, purtătorul de cuvânt al AUR: Obiectivul nostru: ajungerea la guvernare din 2028. Ce spune despre demersul…

Ședință CSAT. Sunt discutate măsurile de securitate la Marea Neagră, după atacurile cu drone asupra unor nave comerciale…

Explicațiile unui specialist în securitate informatică privind pericolul vulnerabilităților PHP  | AUDIO

Gorj: Percheziții la proprietățile vicepreședintei CJ Gorj, Anca Bordușanu, într-un dosar în care soțul său este acuzat de…

Reacția președintelui Nicușor Dan după cele două incidente violente din școli: „Este nevoie de mai multă atenție la…

Radu Miruță, despre ordonanța SAFE contestată la CCR de Sorin Grindeanu: Nu aceasta gestionează și reglementează mecanismul SAFE…

Parlamentul European cere UE să ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră, după atacurile asupra navelor…

Dolj: Șase tineri, reținuți după ce ar fi sechestrat și bătut un adolescent de 17 ani, în Craiova…

Curtea Penală Internațională, câștigătoarea din acest an a Premiului Saharov pentru libertatea de gândire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează