Confidenţialitate


Descoperă artiștii contemporani români: Ileana Oancea


Descoperă artiștii contemporani români:  Ileana Oancea

În cadrul proiectului “Descoperă artiștii contemporani români!”, inițiat de Contemporanii și susținut de Europa FM, azi aflăm mai multe despre un artist vizual cu specializările sculptură și metal.

Ileana Oancea a absolvit, în 2001, cursurile Universității Naționale de Arte București, secția sculptură. Este doctor în arte vizuale și membru titular al Uniunii Artiștilor Plastici, iar între anii 2011 – 2012 a fost Lector Universitar la Facultatea de Arhitectură din cadrul Universității Spiru Haret din București.

În 2002, Ileana Oancea a primit bursa pentru tineri artiști din partea Uniunii Artiștilor Plastici din România, filiala București, iar în 1996 a primit bursa Fundației „Principesa Margareta” din Cheltenham, Marea Britanie. A participat la Festivalul Internațional Global Observance Earth Day din Filipine.

În perioada 12 aprilie – 13 mai, la Muzeul Național Cotroceni, lucrări ale artistei sunt prezente în cadrul expoziției “Artele Focului 2018”, organizată în cadrul proiectului Contemporanii.

3 lucrări pentru a o cunoaște mai bine pe Ileana Oancea

Detalii suplimentare despre Ileana Oancea pot fi găsite pe ateliere.net


Ultimele stiri
Răspunsul ambasadoarei SUA în Grecia după ce Trump i-a cerut demisia. Decizia luată de Kimberly Guilfoyle

De ce nu vor social-democrații să guverneze într-o formulă minoritară? Răzvan Petri: PSD nu vrea să fie asociat…

Nicușor Dan ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate dacă partidele nu votează Guvernul Niculescu. Sebastian Zachmann: Președintele îi…

Ilie Bolojan a discutat telefonic cu premierul Bulgariei, Rumen Radev, despre atacurile asupra navelor comerciale din Marea Neagră

Arad: Sute de copii i-au vizitat pe pompieri, de Ziua Porților Deschise | AUDIO

Liga Națiunilor. Cât costă biletele pentru România – Polonia, ultimul meci jucat acasă de tricolori în acest an…

Universitatea Craiova debutează în Conference League împotriva echipei spaniole Getafe | AUDIO

Piața Victoriei: Își depune și Luca Niculescu mandatul? Răspund politologii Vlad Adamescu și Răzvan Petri

Mai multe spectacole din repertoriul Teatrului Național București vor fi supratitrate în limba engleză | AUDIO

Pacienții cu boli cronice ar putea beneficia de mai multe investigații medicale gratuite. Proiectul, care a trecut de…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează