Confidenţialitate


Denunț penal la DNA pe numele premierului Grindeanu și al ministrului Iordache, după controversele privind legea grațierii – AUDIO


Denunț penal la DNA pe numele premierului Grindeanu și al ministrului Iordache, după controversele privind legea grațierii – AUDIO

Mihai Poliţeanu, Elena Ghioc şi Răzvan Patachi, membri ai asociaţiei ”Iniţiativa România”, anunţă că au depus un denunţ penal la DNA, în care îi acuză pe premierul Sorin Grindeanu şi pe ministrul Justiţiei, Florin Iordache, de favorizarea făptuitorului şi de prezentarea cu rea-credinţă de date inexacte Parlamentului sau preşedintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârşirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului.

”Împreună cu colegii şi prietenii Elena Ghioc şi  Răzvan Patachi, am depus ieri (marţi – n.r.) la Direcţia Naţională Anticorupţie un denunţ penal împotriva lui Sorin Grindeanu, Prim-ministru al Guvernului României, şi Florin Iordache, ministru al Justiţiei în Guvernul României, pentru comiterea următoarelor infracţiuni: 1. Favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin (1) din Codul penal – «Ajutorul dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate […]» 2. Prezentarea, cu rea-credinţă, de date inexacte Parlamentului sau Preşedintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârşirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului, prevăzută de art. 8 alin (1) lit. b) din Legea 115/1999 privind responsabilitatea ministerială”, a anunţat, la Europa FM, Mihai Poliţeanu.

În opinia semnatarilor, ”demersurile lui Sorin Grindeanu şi Florin Iordache de promovare a graţierii şi modificării Codului penal şi Codului de procedură penală prin ordonanţe de urgenţă au avut loc cu încălcarea legii şi cu scopul de a zădărnici tragerea la răspundere penală şi executarea unor pedepse, în folosul unor colegi de partid, prieteni sau sponsori politici condamnaţi, trimişi în judecată sau anchetaţi penal în ultimii ani”.

Ei susţin că premierul şi ministrul Justiţiei ”au dezinformat Parlamentul României şi preşedintele României cu privire la intenţiile de a promova graţierea şi modificarea codurilor penale prin procedura ordonanţei de urgenţă”.

Autorii denunţului acuză ”caracterul conspirativ al iniţierii şi redactării ordonanţei de urgenţă privind graţierea”, ”încălcarea cu bună ştiinţă a prevederilor constituţionale privind obligaţia adoptării unei legi organice în cazul graţierii”, că nota de fundamentare este redactată ”dintr-o sumă de susţineri false sau parţial adevărate, cu scopul de a induce în eroare opinia publică”, şi că Guvernul a justificat oportunitatea graţierii în România ”pe baza acestor falsuri”, de exemplu ”s-au inventat aşa-zise măsuri reparatorii cu caracter financiar la care state europene ar fi fost obligate prin condamnări CEDO”.

Conform semnatarilor, Guvernul a extins graţierea la condamnările cu suspendare, dar şi la toate infracţiunile, inclusiv de corupţie sau cu violenţă, în cazul deţinuţilor peste 60 de ani, în contradicţie cu afirmaţiile din nota de fundamentare.

INTERVIU CU MIHAI POLIȚEANU, UNUL DINTRE SEMNATARII DENUNȚULUI

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ultimele stiri
Franța: Extrema dreaptă câștigă teren în Senat. Adunarea Naţională va forma un grup parlamentar  | AUDIO

Sorin Grindeanu reafirmă că PSD nu va vota Guvernul Mureșan: „decizia este ireversibilă”. „PSD va vota doar un…

Un preot și soția lui le promit bolnavilor de cancer vindecarea prin diete, suplimente și credință, arată o…

Pluton de elită, fără precedent, la competiția tRUNsylvania International 10K: cei mai rapizi alergători pe șosea ai momentului…

DEȘTEPTAREA: Elevii, chemați să poarte negru la școală în semn de protest

Constanța: Trageri cu muniție reală la Capu Midia. Militari români și turci simulează respingerea unui atac aerian |…

Elevii din țară protestează împotriva proiectului uniformelor. Copiii vorbesc despre libertatea de a se exprima prin îmbrăcăminte și…

Misiunea Verde: Deșertul Atacama a înflorit după ploile asociate cu El Niño | AUDIO

Șase miniștri din Cabinetul propus de Siegfried Mureșan sunt audiați luni în comisiile parlamentare

Aleksandar Vučić a demisionat din funcția de președinte al Serbiei. Vizează postul de premier | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează