Confidenţialitate



Declarații oficiale de la Ministerul Afacerilor Interne, după anunțul privind pregătirea Stării de Urgență


Declarații oficiale de la Ministerul Afacerilor Interne, după anunțul privind pregătirea Stării de Urgență

Duminică sunt anunțate, la ora 14:00, declarații oficiale de la Ministerul Afacerilor Interne, după anunțul făcut de Klaus Iohannis privind declararea Stării de Urgență în România de săptămâna viitoare.

Declarațiile vor fi transmise în direct la Europa FM și pe pagina de Facebook Radio Europa FM, urmând să fie analizate cu jurnaliștii Europa FM într-o Ediție Specială realizată de Iorgu Ianuși.

Sâmbătă, Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență, al cărui președinte este ministrul afacerilor interne, a aprobat noi măsuri de prevenire și protecție adaptate evoluției infecției cu noul coronavirus.​

Prin hotărârea CNSSU au fost aprobate, recomandările ”Grupului de analiză”, care vizează, în principal: relațiile personalului Companiei Naționale Poșta Română și ale echipelor de intervenție (apa, canal, gaze, electricitate, internet/cablu, telefonie fixă)​ cu persoanele aflate în autoizolare; relațiile reprezentanților autorităților publice (IPJ, IJJ, ITPF, ISUJ, DSP, MS) cu șoferii de camioane, cu masa totală mai mare de 3,5 tone, care intră în țară venind din zonele roșii și galbene; restricționarea activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive și de divertisment, care presupun participarea a peste 50 de persoane.

Totodată, au fost aprobate măsuri referitoare la membrii Guvernului și oficialii de rang înalt din instituțiile aparținând sistemului național de securitate și apărare, pentru asigurarea continuității îndeplinitii atribuțiilor legale.

“Starea de urgență presupune schimarea modului de viață, dar și de frică sau neîntelegere. Este momemtul să fim uniți, toleranți și să ajutăm fiecare, după puteri. Starea de urgență ne va permite să luăm cele mai potrivite măsuri de prevenții împrotriva răspândirii coronavirus.

Trebuie să acționăm cu calm, fiecare poate contribui la diminuarea riscului de răspândire. Limitați deplăsariile care nu sunt absolut necesare.

Situația este sub control, tocmai pentru că am luat măsurile la timp”, a declarat ministrul de interne, Marcel Vela.


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu