Decizie a CEDO în cazul fostului judecător Cristi Danileț. România a încălcat dreptul la libera exprimare în cazul magistratului. Curtea a stabilit că „sancționarea unui magistrat pentru postări pe rețelele sociale, în contexte de interes public, poate produce autocenzură” | AUDIO
Sursa foto: Inquam Photos / Virgil Simonescu
România pierde la CEDO procesul intentat de Cristi Danileț, fost judecător. Acesta a dat statul român în judecată după ce a fost sancționat disciplinar pentru două postări pe Facebook, publicate în urmă cu șase ani. Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a stabilit că sancționarea unui magistrat pentru postări pe rețelele sociale în contexte de interes public încalcă drepturile omului și poate duce la autocenzură. Decizia CEDO de azi este definitivă și devine obligatorie pentru toate cele 46 de state membre ale Consiliului Europei.
Fostul judecător Cristi Danileț a ajuns la CEDO după ce Inspecția Judiciară a dispus sancționarea disciplinară pentru două postări pe Facebook. CSM a decis ca fostului magistrat să-i fie diminuat salariul brut cu 5% pentru o perioadă de două luni, decizie menținută și de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Cristi Danileț s-a exprimat public pe două teme: funcționarea justiției, postare în care își arăta aprecierea față de un procuror care a vorbit deschis despre problemele din sistem și numirea șefului Statului Major al Armatei, un subiect general, fără legătură cu justiția.
CEDO a decis definitiv că fostului judecător i-a fost încălcată libertatea de exprimare – articolul 10 din Convenția europeană a drepturilor omului.
Curtea a reamintit că judecătorii au dreptul, atunci când democrația sau statul de drept sunt grav amenințate, să se exprime public cu privire la aspecte de interes general. Ambele mesaje se refereau la chestiuni de interes general despre care publicul avea un interes legitim să fie informat. Guvernul român nu a convins CEDO că acestea ar fi putut perturba buna funcționare a sistemului judiciar și nici că ar fi adus atingere demnității și onoarei magistraților.
Decizia CEDO a fost luată de Marea Cameră, formată din 17 judecători. Zece judecători au votat în favoarea acesteia. Marea Cameră a fost sesizată de Guvernul României după ce în 2024 un alt complet – format din șapte judecători – ajunge tot la aceeași concluzie: fostului magistrat i-a fost încălcat dreptul la liberă exprimare.
Cristi Danileț a fost exclus din magistratură după ce a publicat două video-uri pe TikTok: cum își tunde gardul verde și cum își curăță piscina. A contestat măsura în instanță și a câștigat. S-a pensionat la începutul anului 2024.
Hotărarea Marii Camere a CEDO privin cazul Danileț – Dreptul la libertatea de exprimare a unui judecător pe internet poate fi consultată aici.






