Debitul Dunării, în creştere

Debitul apelor Dunării la intrarea în ţară va fi în creştere în următoarele zile, până la valoarea de 6.700 metri cubi/secundă, peste media multianuală a lunii iulie de 5.350 mc/s, potrivit prognozei publicate de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor.

Astfel, în intervalul 4 – 11 iulie, debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creştere în prima zi la valoarea de 6.600 mc/s, staţionar în următoarea zi, apoi creşte la valoarea de 6.700 mc/s, iar în ultimele trei zile ale intervalului va fi în scădere până la valoarea de 6.100 mc/s situându-se peste media multianuală a lunii iulie (5.350 mc/s).

În aval de Porţile de Fier, debitele vor fi în scădere.

Prognoza hidrologică trimestrială emisă de INHGA menţionează că debitul maxim al Dunării, la intrarea în ţară (pe secţiunea Baziaş), este estimat pentru luna iulie la 8.000 metri cubi/secundă (mc/s), mult mai mic faţă de valoarea medie multianuală de 5.350 mc/s, iar cel minim la 4.500 mc/s.

Pe de altă parte, prognoza hidrologică de medie durată pentru râurile din România, în perioada 5 – 11 iulie, debitele medii zilnice vor fi în general în creştere datorită precipitaţiilor sub forma de aversă cu caracter torenţial prognozate şi propagării, iar pe râul Prut – aval Ungheni vor fi în creştere numai datorită propagării.

„Sunt posibile scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri rapide de niveluri şi debite, cu posibile depăşiri ale Cotelor de Apărare, pe unele râuri din zonele de munte din sud – vestul, sudul, centrul estul şi nordul ţării, datorită precipitaţiilor torenţiale, de scurtă durată, sub formă de aversă, însemnate cantitativ, prognozate. Pe râul Prut aval s.h. Stânca-Aval, nivelurile se vor menţine peste Cotele de Apărare ca urmare a tranzitării în regim controlat prin Acumularea Stânca Costeşti a viiturilor formate în amonte de intrarea în ţară”, avertizează hidrologii.

În luna iulie 2020, regimul hidrologic se va situa la valori în jurul şi peste mediile multianuale lunare pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crasna, Barcău, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Mureş, Bega Veche, Bega, Timiş, Bârzava, Caraş, Nera, Cerna, Jiu, Olt superior şi mijlociu, Suceava, Moldova, Bistriţa, pe cursul superior şi mijlociu al Siretului şi pe cursul Prutului.

Pe celelalte râuri regimul hidrologic se va situa sub normalele lunare, cu valori cuprinse între 50-80%, exceptând râurile din bazinele hidrografice: Rm.Sărat, Putna, Trotuş, Bârlad şi Jijia unde vor avea valori cuprinse între 30-50% din normalele lunare.





Ascultă online Europa FM / Descarcă gratuit aplicaţia Europa FM pentru Android sau aplicaţia Europa FM pentru iOS