Confidenţialitate


De Ziua Națională a României începe Săptămâna Generozității


De Ziua Națională a României începe Săptămâna Generozității

Ziua Națională a României marchează începutul Săptămânii Generozității.

Pentru că a fost un an greu și oamenii au nevoie de solidaritate și implicare, GivingTuesday devine anul acesta în România Săptămâna Generozității și are loc între 1 și 8 decembrie.

În această perioadă, românii sunt invitați să fie solidari și să contribuie cu un gest oricât de mic la schimbarea unei povești, a stării de spirit sau chiar a vieții cuiva.

László Bodor, cofondator al Asociației Envision, organizație care a adus mișcarea GivingTuesday în România, spune că „am profitat că anul acesta avem la dispoziție o săptămână întreagă pentru fapte bune și am pus la cale o colaborare inimoasă. Cu toții avem ceva de dat, așa că am reunit parteneri din domenii diferite ca să facem bine împreună. Astfel ne-a venit ideea de a pune la dispoziția românilor o serie de preparate speciale de GivingTuesday, gătite pentru ei de 4 chefi și food bloggeri îndrăgiți.

Este o adevărată adunare de forțe, parteneri care au pus inimă ca ideea noastră să devină realitate. Cora ne-a ajutat cu ingredientele, foodpanda ne-a pus la dispoziție aplicația și transportul gratuit, Burger Van ne ajută pe partea logistică, chefii gătesc cele mai gustoase preparate, iar oamenii vor pune inimă comandându-le. Le suntem tuturor recunoscători pentru implicare și le mulțumim. Împreună suntem mai puternici.”

„Cu toții avem ceva de dat” este mesajul inițiativei anul acesta și deschide poarta către o serie emoționantă de povești ale celor care au dăruit, au primit și au învățat în același timp că generozitatea este la îndemâna oricui. Anul acesta, GivingTuesday este marcat prin puterea exemplului oferită de oameni de bine.

Vladimir Drăghia, Mirela Retegan, Cristian Hrubaru, Toader Păun, Alex Grecu, Ariel Constantinof, Andreea Vasile și Marius Manole sunt doar câțiva dintre cei care povestesc despre ce înseamnă să fii generos. Mărturiile lor sunt rezumate în trei clipuri video, ultimul dintre ele fiind publicat chiar pe 1 Decembrie:

Cu toții avem ceva de dat – GivingTuesday Romania (Episodul 1)

Cu toții avem ceva de dat – GivingTuesday Romania (Episodul 2)

Cu toții avem ceva de dat – GivingTuesday Romania (Episodul 3)

#GivingTuesday pune în valoare generozitatea oamenilor și puterea de comunicare a rețelelor sociale, aducând împreună ONG-uri, instituții publice, companii și oameni de bine pentru a se implica în comunitate.

Din 2017 #GivingTuesday se sărbatorește și în România, Europa FM fiind partenerul oficial al mișcării care stimulează generozitatea. Mai multe informații pe givingtuesday.ro.


Ultimele stiri
Au început consultările pentru desemnarea unui nou candidat la funcția de prim-ministru. Sorin Grindeanu: „PSD a solicitat președintelui…

Nava lovită în apropierea platformei Pescăruș a OMV Petrom s-a scufundat. Trei dintre cei 11 membri ai echipajului…

Reacții după protestele susținătorilor lui Călin Georgescu, care au făcut gesturi de intimidare la adresa jurnalistului Cristian Tudor…

Directoarea CJI despre gestul simpatizanților lui Georgescu la adresa lui Cristian Tudor Popescu: „Niciodată astfel de gesturi nu…

Republica Moldova: Un angajat al Poliției de Frontieră a fost rănit după ce un proiectil a lovit un…

Percheziții DNA în șase județe. Polițiști și lucrători vamali, suspectați că ar fi luat mită de la transportatori…

Premiul Nobel pentru Medicină 2026. Laureați sunt Karl Deisseroth, Peter Hegemann și Georg Nagel „pentru descoperirile lor privind…

Nicușor Dan a chemat din nou partidele la consultări. Secretarul general al PSD: „Mergem astăzi la Palatul Cotroceni…

Spania: Premierul Pedro Sánchez convoacă alegeri anticipate. Scrutinul va avea loc pe 29 noiembrie

Ce înveți despre somn abia după ce pleci de acasă la facultate (P)



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează