Confidenţialitate


De ziua lui, Maradona s-a ales cu o statuie


De ziua lui, Maradona s-a ales cu o statuie

O impunătoare pictură murală şi o statuie de mari dimensiuni a lui Diego Armando Maradona au fost inaugurate la câţiva metri de stadionul echipei Argentinos Juniors, în districtul La Paternal din Buenos Aires, unde şi-a făcut debutul legendarul fotbalist argentinian, care marţi a împlinit 58 de ani,

“Statuia şi fresca se adăugă casei pe care am recuperat-o, pentru că noi, vecinii din cartier, dorim să facem din La Paternal capitala mondială a fotbalului, cu Diego ca emblemă, iar acesta este cel mai bun loc pentru a-i dedica cel mai mare monument din lume”, a declarat Cesar Perez, promotorul omagiului.

Fresca şi statuia, care urmau să fie inaugurate oficial, marţi, însă evenimentul a fost amânat cu o zi din cauza ploii, se află în apropierea unei case în cale Maradona a locuit în perioada în care a jucat la Argentinos Juniors, care a fost recuperată de Perez şi transformată în muzeu.

“Astăzi este ziua sa. Adevărul este că Diego este o imagine mondială. Spui Argentina şi este sinonim cu Maradona. Noi îi întoarcem dragostea noastră într-un fel sau altul, prin această frescă, prin statuia şi casa pe care am recuperat-o, pentru ca întreaga lume să poată vedea cu a trăit Diego şi familia sa”, a adăugat directorul muzeului.

Statuia, realizată de artistul Jorge Martinez, are o înălţime de patru metri, fiind ridicată pe o structură de fier, din răşină acrilică şi fibră de sticlă, în timp ce pictura murală are aproximativ 12 sau 13 metri şi a fost realizată de artiştii Mariano Antedomenico şi Pablo Cano.


Ultimele stiri
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează