Confidenţialitate


De Ziua internațională a Mediului, a fost inaugurat singurul parc din Constanța construit de voluntari


De Ziua internațională a Mediului, a fost inaugurat singurul parc din Constanța construit de voluntari

Este amplasat în fața Universității Ovidius și în el se vor putea plimba studenții dar și constănțenii.

Asociația Constanța Restart și Universitatea Ovidius i-au invitat pe constănțeni la inaugurarea noului parc al orașului. Printre gazdele fericite a fost și rectorul Dan Iliescu:

„A fost un vis frumos și nebun. 99% nu cred că a crezut nimeni că-l va vedea dus la bun sfârșit. Acum doi ani eram prin noroaie aici cu pomii și acum  ne bucurăm că visul e realitate. Și vrem să mergem mai departe”.

În urmă cu doi ani, 1000 de voluntarii chemați de avocatul Cătălin Filișan, președintele Asociației Constanța Restart, au plantat pe terenul din faţa universităţii Ovidius 200 de tei, cedri, mesteceni și thuya. Iar aleile, banile și locurile de relaxare au fost amenjate în timp record.

„Au fost multe piedici pe ideea că nu se poate realiza acest lucru și plecând de la faptul că nimeni până acum nu a mai făcut așa ceva. Am reușit într-un timp record să construim, de calitate, și să construim exact cum era în proiect”.

Parcul va fi îngrijit de studenții Universitatății Ovidius, spune prorectorul Alexandru Bobe:

„De fiecare dată suntem atenți și de aceea am pus 38 de camere, ca să monitorizăm tot ce se întâmplă. Studenții asta trebuie să facă, să se bucure, să stea pe iarbă, așa cum vedem la marile universități de afară. Că citesc pe iarbă”.

Construirea unui parc realizat în întregime cu resursele voluntarilor coordonați de avocatul constănțean Cătălin Filișan, și ale câtorva sponsori generoși, este un proiect în premieră în România. Pentru viitor, și-au propus construirea unui parc de peste 2 hectare.


Ultimele stiri
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează