Confidenţialitate


De vorbă cu experții despre viitorul tău financiar: Prin investiții ne putem feri de inflație (P) | VIDEO


De vorbă cu experții despre viitorul tău financiar: Prin investiții ne putem feri de inflație (P) | VIDEO

Inflația, sau creșterea prețurilor, reprezintă un fenomen relativ neglijat în ultimii ani, chiar și de cei care au trăit grozăvia anilor 90, când buzunarul devenea din ce în ce mai umflat pe măsură ce puteai să cumperi din salariu din ce în ce mai puțin.

Inflația complică mult ecuația economisirii, pentru că atunci când prețurile cresc și dobânzile au tendința să crească și invers, atunci când prețurile sunt stabile sau chiar scad, scad și dobânzile.

Dar aceste fenomene nu sunt axiomatice. Se poate întâmpla ca prețurile să crească, iar dobânzile să rămână jos încă perioade lungi de timp, exact cum se întâmplă acum.

Moise Guran
ne ajută de această dată să descoperim ce soluții de investiții inteligente există atunci o dobândă de 1-2%, pe care o primim acum de la bancă la un depozit, este de două-trei sau chiar de patru ori mai mică decât procentul cu care mi se devalorizează anual economiile?

Laura Hexan, CFA – Capital Markets Head of Retail Sales, BCR, explică, la Europa FM,  cum ne putem feri de inflație prin investiții.

Dacă ai urmărit cu atenție interviul realizat de Moise Guran cu Laura Hexan, intră în concurs pe europafm.ro și câștigă 100 EURO, de la BCR!


Ultimele stiri
Arad: Captură de peste șase milioane de țigarete de contrabandă. Marfa, în valoare de peste un milion de…

Noi amenințări cu bombă în Franța și Italia. Traficul feroviar din gara Calais a fost dat peste cap…

Salariile au crescut cu 5% într-un an, dar puterea de cumpărare a scăzut cu 1,5% | AUDIO

Neamț: Suspiciune de intoxicare cu spray la un liceu din județ. 22 de elevi de clasa a VI-a…

Călin Georgescu, trimis în judecată în dosarul în care este acuzat că ar fi înşelat un om de…

Nadia Comăneci împlinește 65 de ani. România marchează în 2026 jumătate de secol de la momentul istoric de…

Percheziții DIICOT la Oil Terminal și Vama Constanța într-un dosar de fraudă cu petrol. Prejudiciu de peste 25…

PSD pregătește o reformă administrativ-teritorială: România ar putea rămâne cu 15 județe, în loc de 41 | AUDIO

Patru români, suspectați că au fraudat platforma fiscală din Marea Britanie. Prejudiciul depășește 1,7 milioane de lire |…

Pedepse mai mari pentru cei care agresează profesorii. Un proiect de lege USR prevede majorarea sancțiunilor cu 25%…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează