Confidenţialitate


De teama că nu vor mai prinde pensii mai mari ca salariile, magistrații se retrag din activitate. 106 de judecători de la Instanța Supremă rămân cu 10.000 de dosare


De teama că nu vor mai prinde pensii mai mari ca salariile, magistrații se retrag din activitate. 106 de judecători de la Instanța Supremă rămân cu 10.000 de dosare

Val de pensionări în Magistratură după ce ministrul Muncii a explicat că Banca Mondială a recomandat ca viitoarea lege a pensiilor să țină cont de cât a contribuit fiecare persoană, iar pensia să nu depășească salariul. Reforma pensiilor e jalon în PNRR obligatoriu, de îndeplinit până la finalul acestui an.

Numai joi, pe ordinea de zi a Secției de Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii au fost 60 de cereri de pensionare. După aceste noi plecări din sistem, unele instanțe vor rămâne chiar și cu câte un singur judecător.

Iar la Instanța Supremă, cei 106 magistrați vor rămâne în sarcină cu 10.000 de dosare, adică cu aproape 100 de fiecare judecător. Efectul? Procesele vor dura mult mai mult.

În acest moment, legislația în vigoare le permite magistraților să iasă la pensie înaintea altor categorii profesionale, dacă au însă o vechime de cel puțin 25 de ani. De asemenea, judecătorii și procurorii pot avea, în funcție de pregătire și posturile ocupate, o pensie de serviciu mai mare decât salariul.

România și-a asumat in PNRR că va reforma sistemul de pensii inclusiv pensiile așa zise pensii speciale, în fapt pensii de serviciu permise prin legi separate.

Obiectivul e jalon in PNRR, iar expertii internaționali care au consiliat Ministerul Muncii, cel care trebuie sa facă legea pensiilor, au recomandat să se țină cont de contributivitate și nicio pensie să nu mai depăşească venitul din timpul serviciului.

În acest context, zeci de judecători au cerut să iasă acum la pensie, înainte așadar ca legislația în vigoare să apară.

Unul dintre ei este Gabriela Baltag, membru CSM care spune însă că nu pleacă la pensie din motive financiare:

„Nu e un moment foarte ușor, eu chiar de câteva nopți la rând mă gândesc, nu dorm și mă gândesc cum o să fie sau cum este această zi pentru că nu este foarte ușor.”

La pensie pleacă și magistrata Andreea Chiș, o altă judecătoare cunoscută. Ea invocă imprevizibilitatea legislației în domeniu:

„Mi-a fost foarte greu nu să gestionez imprevizibilitatea actelor normative, cu acest lucru m-am obișnuit, dar cumva imprevizibilitatea actelor normative ce privesc statutul nostru. Acesta este motivul alegerii momentului.”

La rândul său, președinta Inalte Curți de Casație și Justiție, Corina Corbu, a avertizat că valul de pensionări aduce cea mai importantă instanță din țară într-o situație critică:

„După ședința de astăzi noi vom mai rămâne 106 dar nu știu pentru câte zile vom mai rămâne 106. Numărul nostru, cel puțin din datele pe care le am eu, va continua să scadă destul de mult în următoarele săptămâni și e inutil să spun că cei care rămân trebuie să gestioneze în condiții de celeritate și claritate până la urmă cele aproape 10.000 de dosare care se află pe rolul Înaltei Curți.”

De partea cealaltă, un alt membru al CSM, Bogdan Mateescu, a explicat că această criză de personal din sistem vine după ce zeci de ani, magistratura se bucura de avantaje pe care alte sisteme nu le au:

„Da, statutul judecătorului trebuie păstrat, dar da, anomaliile trebuie eliminate. O pensie mai mare decât salariul în plată este o invitație la pensie și o furstrare pentru judecătorii care rămân în acest sistem și care duc greul în actul de justiție, greul conflictului. Este o invitație la pensie, ori eu niciodată nu am fost și nu voi fi de acord cu o astfel de anomalie.”

Recent, Ministerul Justiției a explicat că deocamdată nu există un proiect de lege care să modifice legislatia in vigoare in ceea ce priveste pensionarea magistratilor.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Foto: Shutterstock

Citește și: Creșterea pensiilor și a salariului minim, încă incerte. „Mai suportați-ne o săptămână să venim cu decizia”, transmite Marcel Ciolacu | AUDIO


Ultimele stiri
Pregătiri pentru CM de Fotbal 2026. Patru câini roboți vor ajuta poliția mexicană în timpul unor intervenții, pentru…

Avocatul Poporului avertizează asupra accesului dificil sau inexistent al copiilor la consiliere psihologică. Lipsa de sprijin a autorităților…

Stare de urgență în Curtea de Argeș, după ce în apa din rețeaua de distribuție a fost găsită…

Vâlcea: Amendă de 13.000 de lei pentru un bărbat care a filmat momentul în care își forța calul…

Angajații din peste 1.300 de primării intră azi în grevă de avertisment față de reforma administrației locale. Între…

Resturi de dronă, găsite aseară pe o plajă din Mamaia. Echipaje specializate s-au deplasat la fața locului |…

Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…

Mihaela Nabăr, World Vision România, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc nu…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…