Confidenţialitate

De luni, revine canicula în majoritatea regiunilor

Vremea va deveni caniculară în primele trei zile ale săptămânii viitoare în majoritatea țării, cu temperaturi maxime în jurul valorii de 38 de grade Celsius. De joi însă, vor apărea manifestări specifice instabilității atmosferice, cu valori termice ușor mai coborâte decât cele normale, a declarat Adrian Boariu, meteorolog de serviciu în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie.

Totuși temperaturile nu vor mai fi la fel de ridicate precum cele înregistrate la începutul lunii iulie, când 19 județe și Capitala s-au aflat sub Cod roșu de temperaturi extreme și disconfort termic și au fost maxime de 44 de grade.

Luni, vremea va deveni călduroasă în majoritatea zonelor, iar în Banat, cea mai mare parte a Crișanei, sud-vestul Transilvaniei și local în Oltenia și sudul Munteniei va fi caniculă și disconfort termic în creștere. Indicele de temperatură umezeală va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități.

Pe litoral temperaturile maxime se vor încadra între 25 și 28 de grade Celsius, iar în Banat vor atinge 37 de grade Celsius. 

La munte vor fi ploi luni în a doua parte a zilei, unde vor fi ploi de scurtă durată și descărcări electrice. 

Și la București vremea va fi călduroasă, cu o maximă a temperaturii aerului în jurul valorii de 34 de grade Celsius, dar și disconfort termic ridicat. Indicele de temperatură umezeală va depăși ușor și aici pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat“, a spus Boariu.

Marți va fi mai cald, cu maxime până la 38 de grade, iar pragul de discomfort termic va fi atins și depășit.

În București, marți va fi o vreme călduroasă, caniculară după-amiaza, și o maximă termică în jurul valorii de 35 de grade Celsius, iar în Banat 38 de grade.

Pe litoral vor fi mai scăzute temperaturile: 24-26 grade.

De asemenea, meteorologul Adrian Boariu a afirmat că după această perioadă caniculară vor apărea și perioade de instabilitate atmosferică în aproape toate zonele țării, cu averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului, care vor putea lua aspect de vijelie, iar pe suprafețe mici vor fi căderi de grindină și cantități de apă însemnate.

Miercuri, în regiunile vestice, nordice și centrale, temperaturile mai scad față de marți.

În schimb, în sud și sud est, disconfortul termic se menține, iar noaptea va fi tropicală, valorile termice nu scad sub 20 de grade.  În jumătatea nordică a țării și în zonele de deal și de munte, mai ales după-amiaza și seara, vor fi averse, frecvente descărcări electrice și intensificări ale vântului, ce vor putea lua aspect de vijelie. Pe suprafețe mici vor fi căderi de grindină și cantități de apă însemnate. În restul teritoriului, astfel de fenomene vor apărea doar pe arii restrânse”, susține meteorologul Adrian Boariu.

În ceea ce privește Capitalamiercuri se va înregistra o temperatură maximă de 35 — 36 de grade Celsius, dar și disconfort termic accentuat. Cerul va fi variabil cu înnorări temporare spre seară când vor fi posibile ploi de scurtă durată, frecvente descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.

De joi se răcește vremea 

Joi, vom avea în general o vreme instabilă în toată țara, iar temperaturile vor scădea față de ziua precedentă, astfel că vom mai atinge cel mult 33 de grade Celsius doar în sudul țării. Nu vom mai avea caniculă, iar tendința pentru intervalul 14 — 17 iulie ar fi ca valorile să fie ușor mai coborâte decât cele normale. De asemenea, probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată în jumătatea vestică a țării”, a mai spus meteorologul Adrian Boariu.