Confidenţialitate


De ce omoară coronavirusul mai mulţi bărbaţi decât femei


De ce omoară coronavirusul mai mulţi bărbaţi decât femei

Fumatul, consumul de alcool şi starea de sănătate în general mai proastă face ca numărul barbaţilor răpuşi de coronavirus să fie mai mare decât cel al femeilor, notează CNN.

În Italia, aproape 60% dintre pacienţii diagnosticaţi cu noul coronavirus sunt bărbaţi.

Când vine vorba despre cazurile mortale, cifrele arată că 70% dintre cei care au murit din cauza infecţiei cu COVID-19 au fost bărbaţi şi doar 30% femei, scrie CNN, care citează Institutul Naţional de Sănătate din Italia.

Balanţa este înclinată în acelaşi sens şi în celelalte ţări, chiar dacă în unele dintre ele, cum ar fi Coreea de Sud, procentele sunt mai apropiate: 54% dintre cei decedaţi în Coreea de Sud sunt bărbaţi şi 46% femei.

Jurnaliştii CNN au încercat să găsească o explicaţie pentru acest lucru şi au obţinut răspunsuri de la mai mulţi specialişti în epidemiologie.

Doctor Deborah Birx, coordonator medical desemnat de Casa Albă, spune că datele sunt importante pentru Statele Unite, în contextul în care pandemia a ajuns mai târziu peste ocean.

Chiar dacă datele obţinute până acum în timp real nu sunt exacte, specialiştii spun că este un lucru confirmat că bărbaţii prezintă un risc mai mare de deces din cauza COVID-19.

În funcţie de ţară, el poate fi cu 10%, 50% ori chiar 90% mai mare decât al femeilor, notează Sarah Hawkes, profesor la University Collage London.

Explicaţia dată de specialişti constă în faptul că bărbaţii au o stare de sănătate mai precară decât a femeilor. Asta din cauza viciilor.

La nivel mondial, 36% dintre bărbaţi sunt fumători, în comparaţie cu doar 7% în rândul femeilor.

Pe de altă parte, un bărbat consumă în medie 11 litri de alcool pe an, spre deosebire de doi litri, cât consumă o femeie.

Dr. Luis Ostrosky-Zeichner, specialist la McGovern Medical School al UTHealth din Texas, spune că şi alte boli, precum SARS sau MERS, au prezentat un raport disproporţionat atunci când a venit vorba despre sexul victimelor.

În timpul epidemiei de SARS din Hong Kong, mai mulţi bărbaţi decât femei au prezentat simptome agravante şi chiar nevoia de a fi intubaţi pentru a respira artificial.

De asemenea, la nivel mondial sunt mai mulţi bărbaţi decât femei care prezintă afecţiuni coronariene, hipertensiune arterială, boli de plămâni ori care au avut cel puţin un infarct.

În China, circa 316 milioane de oameni sunt fumători. Doar 3% sunt femei.

Italia are şapte milioane de bărbaţi care fumează şi circa 4,5 milioane de femei fumătoare, mai arată statisticile.


Ultimele stiri
Vâlcea: Bărbatul suspectat că și-ar fi ucis iubita și i-ar fi aruncat trupul într-o valiză, în râul Olt,…

Fostul preot Cristian Pomohaci, anchetat într-un nou dosar de pornografie infantilă. Trei percheziții în București, Cluj și Suceava…

Sorin Grindeanu: Siegfried Mureșan trebuie să dovedească că vrea funcția de premier. Ar trebui să își anunțe demisia…

Brașov: Protest al părinților la Inspectoratul Școlar, după reorganizarea personalului din creșe. ISJ respinge scenariile alarmiste: „Ne aflăm…

Sondaj: Ce așteptări au românii privind evoluția prețurilor. Doar 12% spun că veniturile lor au crescut în ultimul…

Nicușor Dan, interviu pentru CNN: România nu este pe deplin pregătită să facă față dronelor rusești. Ce spune…

Senatul a respins proiectul privind unirea Republicii Moldova cu România. Cu ce argumente au venit extremiștii. Le-au răspuns…

Sondaj CURS: AUR ar obține 34% la alegerile parlamentare și ar fi urmat de PSD și PNL |…

România în Direct. Mureșan este Bolojan 2.0? Ce măsură să ia prima dată?

Premierul desemnat prezintă prioritățile din programul de guvernare: relansare economică, investiții în energie, fără noi creșteri de taxe…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează