Confidenţialitate


Datele a peste 21 de milioane de americani au fost piratate de hackeri


 

Hackerii au reușit să obțină informații sensibile din bazele de date ale unor instituții publice, a anunțat Biroul de Management al Personalului, arată Reuters.

Dintre cele 21,5 milioane de persoane afectate, aproape 20 de milioane au făcut o cere pentru acces la informații protejate – fapt care a permis efectuarea unei anchete care a dus la obținerea acestor date.

Alte date, a 4,2 milioane de funcționari au făcut obiectul unui atac cibernetic, însă nu au putut fi sustrase. Biroul de Management al Personalului a anunțat cele două atacuri cibernetice au avut legături, multe dintre persoanele vizate făcând parte din ambele grupuri.

Orice persoană care a fost supusă unei verificări a antecedentelor sale, începând din anul 2000, a fost foarte probabil afectată de această piraterie, anunţă OPM.

Biroul american de Management al Personalului afirmă că nu dispune “în acest stadiu de nicio informație” care să-i indice că aceste informații au fost răspândite sau utilizate în scopuri frauduloase.


Ultimele stiri
Ultimatum dat de președintele Donald Trump Iranului: să redeschidă strâmtoarea Ormuz în 48 de ore, în caz contrar…

Copii de 2 și 3 ani, ținuți legați de calorifer | Mama și iubitul acesteia au fost arestați…

Declarația privind asigurarea libertății de navigație în strâmtoarea Ormuz, semnată și de România | Ce pot face țările…

Proiect: Subvenții de la stat pentru angajarea tinerilor

Proiectul care interzice aducerea de deșeuri în România cu etichetă de haine second-hand, lansat în dezbatere publică

Un autocar plin cu pasageri din Republica Moldova s-a răsturnat în județul Galați. O persoană a murit și…

Hidroelectrica caută director general și director financiar. România a pierdut 12 milioane de euro anul trecut, din cauză…

Beneficii ale postului. Dr. Mihaela Bilic: „Scade inflamația din organism, se reglează tot ce înseamnă metabolism”. Ce spune…

Fotbal: A fost decis lotul care va juca împotriva Turciei în play-off-ul Cupei Mondiale 2026, pe 26 martie…

Sute de germani au mers să vadă operele lui Constantin Brâncuși, expuse la Berlin din martie până în…