Confidenţialitate


Dăncilă, despre mutarea ambasadei la Ierusalim: Este o opinie personală


Dăncilă, despre mutarea ambasadei la Ierusalim: Este o opinie personală

Premierul a declarat diminică seara, la Antena 3, că anunțul privind relocarea ambasadei la Ierusalim a fost doar o opinie personală.

Viorica Dăncilă s-a declarat, totodată, dezamăgită de reacţia președintelui Klaus Iohannis.

“Am formulat corect. Am zis că trebuie să împlinim toți pașii constituționali, nu am zis că mut eu ambasada, am spus că trebuie să respectăm constituția. Președintele nu a făcut decât să mă dezamăgească petru că eu am avut o abordare corectă și am luat în calcul că constituția trebuie respectată, opinia mea este că trebuie să facem acest pas, este o opinie personală”, s-a explicat şefa executivului, notează Mediafax.

“Aș vrea să am o discuție cu domnul președinte. (…) Am văzut declarația domnului președinte care a fost foarte nemulțumit de declarația mea. Libertatea de exprimare este a oricui. Eu, ca prim-ministru, mi-aș dori să facem acest pas. Faptul că vrem să se mute ambasada și să fim apropiați de SUA și Israel nu înseamnă că ne îndepărtăm de UE. Decizia finală, conform Constituției, este la președinte”, a adăugat Viorica Dăncilă.

Premierul a mai spus că, în cazul în care președintele refuză relocarea ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim, va analiza toate posibilitățile, neexcluzând sesizarea Curții Constituționale.

“Nu m-am gândit la variante, dar le vom analiză pe toate. Vom analiză care sunt variantele care să fie benefice pentru România. La întoarcerea în țara vom analiză aceste variante”, a mai spus Viorica Dăncilă.

 


Ultimele stiri
Legea care interzice agresorilor sexuali să lucreze cu persoane vulnerabile, promulgată de președintele Nicușor Dan

Mircea Lucescu, înaintea meciului România-Turcia din barajul pentru Cupa Mondială 2026: Vom face tot posibilul să merităm această…

Neamț: Patru oameni și-au pierdut viața, iar trei au fost răniți în accidentul produs pe DN 15D, în…

Camera Deputaților a adoptat ordonanța de urgență care reglementează activitatea lucrătorului casnic. Deputat PNL: Acordă beneficii celor care,…

Va supraviețui guvernul Bolojan? Consultantul politic Valeriu Turcan: „Coaliția se află în pragul destrămării”. PSD este nemulțumit că…

Stil și durabilitate în curtea școlii și cum găsești pantofi fete care să reziste la joacă și activități…

Cum se schimbă moda atunci când confortul devine primul criteriu de stil (P)

A fost desemnată Aroma Anului de înghețată. Se numește „Melody” și este o combinație cremoasă de ricotta, fistic…

Regizoarea Ada Lupu Hausvater este noul director al Teatrului Național din București | AUDIO

Piața Victoriei. România intră într-o combinație periculoasă: criză economică, tensiune politică și instabilitate externă. Invitat este consultantul politic…