Confidenţialitate


Dan Petrescu și Ghiță Mureșan, cetățeni de onoare ai județului Cluj


Dan Petrescu și Ghiță Mureșan, cetățeni de onoare ai județului Cluj

Antrenorul echipei de fotbal CFR Cluj, Dan Petrescu, și fostul baschetbalist Ghiță Mureșan au devenit „Cetățeni de onoare” ai județului Cluj, pentru promovarea pe plan național și internațional prin rezultatele sportive obținute.

Distincțiile vor fi înmânate într-o ceremonie specială.

Dan Petrescu este a doua personalitate din sport, după Simona Halep, căruia i se oferă acest titlu fără să fie din Cluj. Sub comanda lui, CFR a cîștigat ultimele două ediții ale Ligii Întâi iar în acest sezon a ieșit dintr-o grupă cu Lazio, Rennes și Celtic Glasgow și s-a calificat în 16-imile Europa League, unde o va înfrunta pe FC Sevilla.

Ghiță Mureșan este unul dintre cei mai cunoscuți jucători din istoria baschetului românesc. Uriașul de 2.31 metri și-a început cariera la Cluj și a ajuns apoi în NBA, liga profesionistă nord-americană, unde a jucat timp de șase sezoane.


Ultimele stiri
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează