Confidenţialitate


Dan Duca, despre concedierea lui Cătălin Tolontan: „Cineva din lumea politică era la curent cu ceea ce urmează să se întâmple” | VIDEO


Dan Duca, despre concedierea lui Cătălin Tolontan: „Cineva din lumea politică era la curent cu ceea ce urmează să se întâmple” | VIDEO

Iulia Roșu, fost redactor șef adjunct la Libertatea, și Dan Duca, redactor șef la Libertatea au fost invitații Ioanei Ene Dogioiu în emisiunea „Piața Victoriei” de joi seara. Săptămâna trecută, pe 6 decembrie 2023, Cătălin Tolontan și Iulia Roșu au fost concediați, iar pe 5 decembrie 2023, a fost dat afară și redactorul șef adjunct de la Gazeta Sporturilor – Dan Udrea. Joi, 14 decembrie 2023, Dan Duca și-a anunțat demisia menționând că „Este un gest firesc, nu ar trebui să fie nicio surpriză”.

Dan Duca: „Cineva din lumea politică era la curent cu ceea ce urmează să se întâmple”

Dan Duca: „Apropo de zona politică, cu o zi înainte de concedierea lui Cătălin Tolontan și a Iuliei am început să primim întrebări, eu și colegii mei, din zona politică legate de ceva ce urmează să se întâmple la Libertatea a doua zi. Și în piața de publicitate circulau lucruri de genul acesta <<Ceva se va întâmpla mâine la Libertatea>> și noi nu știam ce. Faptul că Cătălin Tolontan urma să fie dat afară a fost o întrebare care a tot venit în acea seară, în acea zi”.

Ioana Ene Dogioiu: Și ce spune asta? Ce spune această previzionare?

Dan Duca: „Că cineva din lumea politică era la curent cu ceea ce urmează să se întâmple”.

Ioana Ene Dogioiu: Doar la curent?

Dan Duca: „Da, cred că… Nu am nicio dovadă că ar fi făcut parte din ecuație”.

Dan Duca, despre modalitatea prin care Euroins a răspuns dezvăluirilor făcute de Libertatea

Ioana Ene Dogioiu: Putem considera că în acest moment presiunea aceasta economică asupra presei, într-o piață de publicitate slăbuță – pentru că România nu excelează la acest capitol – în condiții economice care se anunță din ce în ce mai dificile, această presiune economică devine un pericol echivalent cel puțin la fel de grav ca presiunea politică? Mai ales în anul care vine?

Dan Duca: „Cred că sunt forme de presiuni la fel de puternice. Cu o condiție: să le deranjezi. Atâta vreme cât avem parte de o presă care în puține ocazii s-a încumetat – din lipsă de resurse, din diverse motive, uneori și intenționat – să atace subiecte delicate pentru marile corporații ele ne-au răspuns. În ianuarie-februarie-martie când Tolontan, Ionașcu, Ciprian Anghel au publicat investigația legată de Euroins curgeau astfel de încercări de amenințare cu procese și intimidări <<Dacă nu vă opriți să scrieți>>.

Asta a fost modalitatea prin care Euroins a încercat să răspundă dezvăluirilor pe care le-a făcut Libertatea. Inclusiv cu scrisori trimise către grupul mamă. Sigur, atunci lucrurile au fost cât se poate de civilizate, erau niște plângeri la care noi am răspuns cât se pșoate de punctual și nu s-a întâmplat nimic, nu a existat nicio formă de presiune. Dar nemulțumiri de-a lungul timpului legate de articole pe care le-am publicat au mai venit din zona de business, de pariuri, imobiliară. Dacă te atingi de astfel de subiecte delicate care înseamnă foarte mulți bani, cu siguranță presiunile se vor resimți”.

Urmărește aici întreaga emisiune „Piața Victoriei”

Sursa foto: Europa FM

Citește și: Dan Duca, redactor-șef Libertatea, demisionează. „Este un gest firesc, nu ar trebui să fie nicio surpriză”


Ultimele stiri
Câți bani intră, în medie, într-o gospodărie din România și pe ce se duc. Venitul mediu în primul…

Tot mai mulți români caută un al doilea job. Aplicările pentru posturi part-time au crescut cu 13% de…

Papa Leon al XIV-lea, primit de Emmanuel Macron la Paris. Vizită de patru zile în Franța | VIDEO

Arad: Dig panoramic de două milioane de euro, vandalizat. Administrația Bazinală de Apă Mureș: „Am sesizat poliția locală,…

Lista miniștrilor propuși de PNL și UDMR pentru Guvernul Mureșan. Cine ar putea face parte din Cabinet |…

Siegfried Mureșan: „Îmi doresc sprijinul PSD”. Ce a discutat premierul desemnat cu Nicușor Dan la Cotroceni | VIDEO

Doi cetățeni ruși, trimiși în judecată pentru acte false de cetățenie română | AUDIO

Ministerul Sănătății vrea să stabilească reguli de autorizare a astrologiei medicale, Feng Shui-ului și terapiei holografice | AUDIO

Bacău: Copilul de patru ani dispărut în Dofteana a fost găsit fără viață în albia râului Trotuș |…

Salariul mediu net în România a fost de 5.266 de lei în 2025. Bucureștiul, la peste 7.000 de…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează