Confidenţialitate


Dan Barna, noul președinte al USR


Dan Barna, noul președinte al USR

Deputatul Dan Barna este noul preşedinte al Uniunii Salvaţi România (USR), ales în cadrul congresului extraordinar al partidului desfăşurat sâmbătă la Poiana Braşov.

Dan Barna a obţinut 127 de voturi din cele 191 exprimate, iar contracandidatul său, Vlad Alexandrescu, 50 de voturi.  14 voturi au fost anulate.

Aşa-numita ”aripă nicuşoristă”, susţinătorii lui Cristian Seidler, candidatul retras din competiţia pentru şefia formaţiunii , nu a participat la congresul de la Poiana Braşov, acuzând nereguli în selectarea delegaţilor pentru alegerile noului preşedinte al partidului. Ei au ameninţat chiar că vor contesta în instanţă organizarea şi rezultatele congresului.

În discursul susţinut în faţa delegaţilor la congres, Dan Barna a spus că formaţiunea îi datorează foarte mult lui Nicuşor Dan, a cărui demisie a fost o greşeală care a dus la crearea unor falii adânci în interiorul partidului, explicând că obiectivul USR este să dea premierul la alegerile parlamentare din 2020.

De asemenea, el a făcut apel, în repetate rânduri, la unitate şi la reconciliere între taberele din USR.

Dan Barna urmează să fie preşedintele USR pentru un mandat limitat de doi ani, un alt congres urmând a fi organizat în primăvara lui 2019, înaintea alegerilor europarlamentare.

 

 


Ultimele stiri
Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: primul preot de origine chineză va sluji la Cluj-Napoca | AUDIO

AUR contestă decizia Primăriei Capitalei de a nu aviza mitingul de susținere a lui Călin Georgescu | AUDIO

Președinta Comisiei Europene anunță la București sprijin financiar suplimentar pentru întărirea securității la Marea Neagră | VIDEO

PSD pregătește o reformă administrativ-teritorială mai amplă. Comasarea comunelor cu până la 3.000 de locuitori și reorganizarea orașelor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează