Confidenţialitate


Dan Barna explică episodul ochelarilor scăpați pe jos în Parlament


Dan Barna explică episodul ochelarilor scăpați pe jos în Parlament

Un episod banal – așa apreciază vicepremierul Dan Barna situația surprinsă luni de jurnaliști în Parlament.

Liderul USR a scăpat ochelarii peste pupitrul la care se afla, alături de premier și colegii miniștri, în Camera Deputaților.

Nu s-a ridicat să îi ridice, de acest lucru s-a ocupat un angajat al Parlamentului. În ultimele 24 de ore, imaginile care surprind respectivele momente au provocat numeroase reacții ironice și critice.

Dan Barna a declarat pentru Mediafax că s-a gândit că își va ridica ochelarii după terminarea intervențiilor din timpul dezbaterilor de la „Ora premierului”.

„Este o întâmplare absolut banală. Ascultându-l pe domnul Ciolacu, mi-au căzut ochelarii de pe pupitru și i-am lăsat acolo, gândindu-mă că o să-i iau în momentul în care se vor termina intervențiile, că mi se părea ciudat să mă ridic atunci. Am spus că oricum nu trec pe acolo parlamentari”, a spus Dan Barna.

Vicepremierul a precizat că o colegă aflată în apropiere a observat și a avut inițiativa să-i facă semn unui coleg din staff-ul Camerei Deputaților, pe care l-a rugat să vină să ridice ochelarii.

„I-a luat, mi i-a dat și i-am mulțumit. Subiect încheiat”, a mai spus Dan Barna.

Foto: Digi24

Ultimele stiri
Ce s-a discutat joi în ședința CSAT. România vrea să intensifice coordonarea cu NATO și cu celelalte state…

Ștefan Avrămescu, purtătorul de cuvânt al AUR: Obiectivul nostru: ajungerea la guvernare din 2028. Ce spune despre demersul…

Ședință CSAT. Sunt discutate măsurile de securitate la Marea Neagră, după atacurile cu drone asupra unor nave comerciale…

Explicațiile unui specialist în securitate informatică privind pericolul vulnerabilităților PHP  | AUDIO

Gorj: Percheziții la proprietățile vicepreședintei CJ Gorj, Anca Bordușanu, într-un dosar în care soțul său este acuzat de…

Reacția președintelui Nicușor Dan după cele două incidente violente din școli: „Este nevoie de mai multă atenție la…

Radu Miruță, despre ordonanța SAFE contestată la CCR de Sorin Grindeanu: Nu aceasta gestionează și reglementează mecanismul SAFE…

Parlamentul European cere UE să ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră, după atacurile asupra navelor…

Dolj: Șase tineri, reținuți după ce ar fi sechestrat și bătut un adolescent de 17 ani, în Craiova…

Curtea Penală Internațională, câștigătoarea din acest an a Premiului Saharov pentru libertatea de gândire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează